Cine sunt ultimii finalişti la „Românii au talent”. Cum puteţi vota o gălăţeancă pentru Premiul de originalitate
Cea de-a treia semifinală a „Românii au talent” i-a desemnat, vineri noaptea, la Pro Tv. pe ultimii finalişti ai competiţiei: Alexia Tudose – tânăra cu o voce excepţională şi cu braţele implantate în urma unui accident, Ianis Pîrșe – care a ridicat sala în picioare cu interpretarea sa la ţambal, şi Hakuna Matata – care a sfidat gravitația cu un moment incredibil de echilibristică. Wild card-ul din partea juriului a mers la dansatorul Gabriel Doda.
Cei zece finalişti - Damaris Lupu (Tecuci, judeţul Galaţi), Sara Hanț, Marius Moldovan, Simona Beșleagă, Miruna Ungureanu, Famous by D-Strict, Alexia Tudose, Ianis Pîrșe, Hakuna Matata şi Gabriel Doda – vor lupta, vinerea viitoare, în marea finală pentru a câștiga marele premiu în valoare de 120.000 de euro.
În acest sezon, pe lângă marele premiu de 120.000 de euro, locul al doilea va primi 20.000 de euro, locul al treilea 10.000 de euro, iar cel mai original moment va fi premiat cu un cec în valoare de 10.000 de euro.
Pentru acest din urmă trofeu, se poate deja vota, până vinerea viitoare. Puteţi alege între tecuceanca Damaris Lupu, Simona Beșleagă şi Mirabela Vian. Conform Pro Tv, telespectatorii vor avea posibilitatea să voteze online toată săptămâna, pe https://vot.romaniiautalent.protv.ro.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.