Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gata cu propaganda! Campanie electorală fără incidente, la Galaţi

„Pe timpul campaniei electorale pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, la nivelul județului Galați nu a fost înregistrat niciun incident, efectivele Ministerului Afacerilor Interne fiind mobilizate pentru a asigura climatul normal de siguranță publică și pentru a cerceta eventualele sesizări cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni electorale”, a anunţat Centrul de Comunicare Județean Galați.
Campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat în această dimineață la ora 7,00, fiind deci interzisă continuarea propagandei electorale.
Prin urmare, sunt interzise afișarea, lansarea, plasarea, promovarea, publicarea, distribuirea și difuzarea de materiale publicitare politice, respectiv materiale de propagandă electorală de orice tip, care se referă la alegerile prezidențiale.
De asemenea, se interzice difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegeri în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private ori prin intermediul unor vehicule special amenajate.
Prin continuarea propagandei electorale se înțelege, și deci se interzice, și sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.
„De asemenea, este interzisă transmiterea către utilizatori a mesajelor de tip text sau audio-video prin care se urmărește influențarea opțiunii de vot”, precizează Centrul de Comunicare Județean Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.