CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI (re/culegere la mormântul lui Marin Preda, cel mai mare Moromete al literaturii universale)
Motto: „Puterea celui cu adevărat puternic astfel se manifestă: să ştii că poţi distruge pe cineva, să n-o faci şi acela să nu ştie.” (Marin Preda - „Cel mai iubit dintre pământeni”)
Măcar o clipă fii atent, monşer...
nu vreau să-ţi stric hodina cu ne/vrute:
salcâmii toţi, din cărţi şi din păduri,
s-au strâns, aici şi-acum, să te salute!
Sunt înfloriţi cum şi atuncea, când
te-ai pogorât... dar nimeni nu te crede
că ai putut să laşi pământul trist
şi toată Ţara fără Moromete!
Ţăranii sunt din ce în ce mai rari
şi nu mai ştiu de cal, de grâu şi coasă...
nici urmă de căruţă şi de plug...
ţarina-i goală şi tristeţea-i deasă!
Ţărancele-s puţine, fără rost,
nu ştiu să nevedească, să îndruge,
să plângă, să doinească... nu mai fac
nici moromeţi, nici turte şi nici cruce!
Măcar o clipă fii atent, monşer,
cum toţi salcâmii au picat pe gânduri
şi cum îţi spun că trebuie urgent
o nouă „întâlnire din pământuri”!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.