Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sistemul antigrindină nu „bate” până la Galați. Lansări oprite la cererea fermierilor

Majoritatea localităților afectate de căderile de grindină din ultimele zile, inclusiv cinci din județul Galați, nu se află în raza de acoperire a Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP), precizează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-o informare postată pe site-ul instituției.

MADR menționează că sistemul antigrindină nu are o acoperire națională, iar intervențiile sale se realizează doar în zonele în care sunt operaționale puncte de lansare. Printre localitățile enumerate de minister ca nefiind în aria de acoperire a sistemului se numără și cinci din județul Galați: municipiul Galați, Șendreni, Smârdan, Vânători, Tulucești, aceasta din urmă fiind la 10 km de zona protejată.

„În prezent, lansările de rachete antigrindină sunt suspendate temporar, la cererea fermierilor, ca măsură de precauție, în lipsa unui studiu de impact complet privind influența acestora asupra regimului precipitațiilor. Totodată, punctele de lansare existente nu au fost omologate, iar cadrul legislativ actual necesită actualizare”, se mai spune în informarea ministerului.

În ceea ce privește sprijinul pentru fermieri, toți cei ale căror culturi au fost afectate de grindină sunt rugați să se adreseze Direcțiilor Agricole Județene, în vederea evaluării pagubelor și întocmirii proceselor verbale de calamități, în condițiile legii, se precizează în final.

Recent, în cadrul unei ședințe a Comisiei de dialog social, prefectul județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, a adus în discuție funcționarea și susținerea Sistemului Național Antigrindină, conștientă fiind de opiniile divergente din comunitate - inclusiv cele care susțin că sistemul antigrindină ar influența negativ cantitatea de precipitații. Astfel, prefectul a anunțat o serie de măsuri pentru a clarifica situația. „Știu că în comunitate există opinii potrivit cărora sistemul antigrindină ar putea influența negativ cantitățile de precipitații. Pentru a clarifica aceste aspecte și pentru a asigura o decizie echilibrată și corect informată, voi iniția o serie de întâlniri directe cu fermierii și agricultorii din județ”, a declarat aceasta. Toate informațiile colectate în urma acestor consultări vor fi sintetizate într-un memorandum ce va fi transmis Ministerului Agriculturii. Prefectul a subliniat importanța ca deciziile privind Sistemul Național Antigrindină „să reflecte realitatea din teren și să fie luate în dialog cu cei direct implicați”.
În contextul vulnerabilității crescute a culturilor, Andreea-Anamaria Naggar a accentuat necesitatea ca fermierii să fie „corect informați, astfel încât să adopte soluțiile care să le protejeze culturile în fața fenomenelor meteorologice extreme”, relata „Viața liberă” pe 5 mai.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

15 comentarii

postat de Quaestio Duminică, 25 Mai 2025 17:04 5.13.174.*** Link la comentariu

Cine sa-i mai inteleaga ...Pe de o parte se plang de grindina , da' blocheaza sistemul . Inteleg ca nici prea multa ploaie nu e buna , dar , intre doua 'rele' , ce Alegi ?

postat de pavel fara bani Duminică, 25 Mai 2025 17:44 128.127.119.*** Link la comentariu

daca vine grindina, apia da bani. daca mie grindina imi disruge izolatia blocului si masina cine imi da bani? sistemul antigrindina functiona inurss, din anii 60. da la noi fermierii cu bani fac legea

postat de Von Bergovicz Duminică, 25 Mai 2025 17:56 109.166.130.*** Link la comentariu

Chemtrails. Aia e. Astea cu rachetele s un fel de povesti gen Nastratin Hogea

postat de paloma Duminică, 25 Mai 2025 20:02 5.13.199.*** Link la comentariu

Deci, nu merge cu *ula-n dos si cu chiloti de tabla !!!

postat de IULIAN Luni, 26 Mai 2025 04:07 89.137.30.*** Link la comentariu

Bună asta cu Nastratin Hogea, care au citit traducerea lui Anton Pann...la o poveste din carte i-a murit măgarul și Nastratin a zis „ai murit tocmai acum când te-ai învațat să trăiești doar cu apă?”..

postat de @florin Luni, 26 Mai 2025 04:41 86.124.201.*** Link la comentariu

Le-a zis la duamna anca și le tot zice pe tik-tok că nu e bune.Ați uitat de"protestul"șoferilor dirijat de derbedeii prezenți zi și noapte în studiourile rtv/romaniatv?De ce să trăim în secXXI?

postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit Luni, 26 Mai 2025 05:10 128.127.119.*** Link la comentariu

intre doua rele seceta si ploaia cu grindina ,aleg grindina ,fiindcă la seceta murim si noi mor si animalele si păsările.dar la vreme de seceta pedologica e buna si ploaia piatra.Spunea bunicul.

postat de Baba Vanga Luni, 26 Mai 2025 05:13 194.105.20.*** Link la comentariu

Sa vina Cristela si Baba Vanga sa faca incantatii!

postat de viata pe balta Luni, 26 Mai 2025 05:29 82.76.144.*** Link la comentariu

Dacă la cererea lor este oprit sistemul antigrindină, trebuia sistată și plata pentru această calamitate. Sistemul nu este doar pentru fermieri ci și pentru locuitorii din zonele respective.

postat de Moise Luni, 26 Mai 2025 06:03 86.124.201.*** Link la comentariu

Atunci, de ce se mai fac investitii intr-un sistem pe care nu il doresc fermierii? De ce nu s-a inceput cu studiul de impact apoi achizitia acestuia?

postat de Marian Luni, 26 Mai 2025 08:14 194.105.20.*** Link la comentariu

La Sendreni grindina mi-a facut praf gradina , in timp ce autoritatile dorm in bocanci . Nepasare si indolenta !

postat de meteo Luni, 26 Mai 2025 11:15 128.127.118.*** Link la comentariu

numai prostii spun ca sistemul antigrindina opreste ploaia. sistemul antigrindina ionizeaza norii si produc o incalzire care fac sa ploua , nu sa fie grindina , care se formeaza la temperaturi joase.

postat de pavel Luni, 26 Mai 2025 11:17 128.127.118.*** Link la comentariu

smecheria e ca multi fermieri chiar nu vor sa ploua...iau bani de la apia, bani europeni. nu e mai simplu decit sa te chinui cu vinzarea...fara sistem anti grindina, ne intoarcem in anii 60. rusine.

postat de Nicolae Ceausescu Marți, 27 Mai 2025 02:48 109.166.133.*** Link la comentariu

Sistemul e platit din banii nostri,ai tuturor! De aia ii spune Sistem National Antigrindina! Cand o sa-si faca fermierii sisteme proprii,atunci sa comande ,nu pe banii poporului !

postat de grindinel Marți, 27 Mai 2025 03:11 5.13.148.*** Link la comentariu

@Moise...cand niste specialisti (ingineri, profesori, etc) spun "e bine" iar niste fermieri spun "nu e bine"...cine are dreptate? BANII

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.