Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Elena și Cosmin, o poveste de dragoste în familia extinsă a presei gălăţene

Sunt tineri, frumoși, dar mai presus de orice sunt protagoniștii unei frumoase povești de dragoste, începute în 2019.

Cosmin Eduard și Elena și-au unit, sâmbătă, 24 mai, într-o frumoasă zi de vară autentică, destinele în fața lui Dumnezeu, devenind o familie. Cosmin Eduard a crescut în mijlocul presei gălățene, fiind fiul Geaninei Iordache Mihai, reporter la Pro TV Galați, care ani la rând s-a aflat în mijlocul gălățenilor și al evenimentelor urbei, transmițând fidel și cu profesionalism evenimentele marcante ale orașului. În 2011, după o luptă grea cu o boală nemiloasă, aceasta a plecat să facă reportaje pentru îngeri.

Cosmin a rămas însă apropiat de marea familie a presei gălăţene, iar prietenii mamei sale au încercat să-i fie alături. Aleasa inimii lui, Elena, este din Vaslui, cei doi întâlnindu-se prima dată la Iași. Îi leagă sentimente profunde de dragoste şi de respect, iar noi le dorim ca acestea să dăinuie toată viaţa lor, făcându-le fericit drumul în doi.

În cadrul unei ceremonii organizată ca la carte, Elena și Cosmin au pășit la braț pe drumul vieții, primind binecuvântarea lui Dumnezeu în prezenţa nașilor Cristina și Ciprian Avădanei, sub privirile emoționante ale familiilor și prietenilor. Elena și Cosmin Eduard au marcat evenimentul cu o petrecere de zile mari, unde și-au jurat iubire, credință și respect reciproc pentru tot restul vieții.

Le urăm și noi „Casă de piatră”, cu sănătate, copii frumoși și înțelepciune, pentru a depăși mereu împreună obstacolele vieții de familie. Şi, evident, ne dorim să rămână în familia presei, măcar cu sufletul, fiindcă aici se creează legături trainice!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Florin Marți, 27 Mai 2025 07:03 86.120.239.*** Link la comentariu

Casă de piatră! Drumul vieții să fie presărat cu iubire, compasiune si loialitate.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.