Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Remember. Stephen Crane (1871-1900)

Prozatorul și poetul american Stephen Crane s-a născut pe 1 noiembrie 1871, la Newark, New Jersey. În scrierile sale a evocat, sub semnul unui realism acut, în special lumea interlopă newyorkeză.

La 14 ani a scris prima povestire - ''Uncle Jake and the Bell Hande''. A urmat ”Pennington Seminary", apoi  ”Claverack College". A publicat primul său articol, dedicat exploratorului Henry M. Stanley, pentru revista colegiului. S-a transferat, apoi, la Colegiul ”Lafayette” în Easton şi apoi la Syracuse University.  A frecventat, cu regularitate, cursurile de literatură engleză, perioadă în care a scris ''Great Bugs of Onondaga''.

Reprezentant marcant al literaturii secolului al XIX-lea, scriitorul american a contribuit din plin prin opera sa la dezvoltarea realismului, naturalismului şi impresionismului în literatura universală. Potrivit criticilor, Crane a fost unul dintre cele mai inovative şi sofisticate nume ale literaturii acelei perioade.

''Maggie: A Girl of the Streets'' este considerată o piatră de temelie a literaturii americane.

A încetat din viață pe 5 iunie 1900, la Badenweiler, Germania.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.