Parc fotovoltaic la Tecuci
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, vineri, noi contracte de finanțare cu alte 47 de entități publice pentru investiții în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, finanțate din Fondul pentru Modernizare.
Valoarea totală a acestor investiții se ridică la aproape 325 milioane de lei. Prin aceste proiecte se va instala o capacitate totală de 47,43 MW, destinată exclusiv autoconsumului în școli, spitale, primării și alte instituții publice, informează ministerul.
„Aceste investiții permit autorităților locale să devină producători de energie regenerabilă, cu impact direct în bugetele comunităților și în calitatea vieții cetățenilor. În multe cazuri, capacitățile instalate acoperă până la 70% din necesarul energetic al instituțiilor publice, ceea ce înseamnă facturi mai mici și mai mulți bani pentru investiții publice”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Printre beneficiarii celor 47 de contracte de finanțare semnate vineri se numără și Municipiul Tecuci. „19.600.000 lei pentru Parcul fotovoltaic la Tecuci! Contractul a fost semnat de viceprimarul Monica Dinu, iar aproape 19.000.000 lei provin din fonduri nerambursabile. Facturi mai mici la energie pentru oraș și mai mulți bani direcționați pentru modernizarea străzilor și trotuarelor”, potrivit unui anunț postat pe pagina de Facebook a Primăriei Tecuci.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.