Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

UPDATE. Fetiţa a fost găsită, a anunţat poliţia

UPDATE: Minora a fost găsită în siguranță, împreună cu mama sa, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-Giurgiulești, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi. Poliţiştii au precizat că aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.


Este alertă în zona centrală a orașului după ce o fetiță de opt ani de naționalitate ucraineană a dispărut. Forțe multiple formate din echipaje de poliție, pompieri, dar și voluntari au luat la puricat tot centrul orașului, din zona Fata pe Valuri, de unde se presupune că micuța, care nu vorbeşte limba română, a dispărut. „La operaţiunile din această seară, pompierii participă alături de celelalte forțe cu echipajele a două autospeciale de stingere și echipajul unei ambulante SMURD pentru cautarea unei fete cu vârsta de opt ani, de naționalitate ucraineană”, spune reprezentanții ISU. Aceștia se află sub coordonarea forţelor de poliție care au fost mobilizate pentru a căuta copilul. Oricine poate da relații sau poate ajuta la găsirea fetiţei este rugat să apeleze poliția, la numărul de urgenţă 112. Vom reveni cu amănunte.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

13 comentarii

postat de Quaestio Joi, 12 Iunie 2025 20:38 5.13.174.*** Link la comentariu

In astfel de cazuri Urgente , si un sistem tip A.i. - recunoastere faciala (dupa poza+inaltime) conectat la camerele de supraveghere publice poate ajuta la perierea/scanarea zonei .

postat de Multumim RO-Alert pentru panica creata! Joi, 12 Iunie 2025 22:23 109.166.131.*** Link la comentariu

Bine ca a fost dat RO-Alert la ora 23:24, și a trezit pe toată lumea cauzând panică, în condițiile în are la ora 22:14 dumneavoastră ați publicat articolul in care ați spus ca fata a fost găsită!

postat de cine plătește logostica? Vineri, 13 Iunie 2025 04:41 86.124.202.*** Link la comentariu

"a fost găsită împreună cu mama ei" ăștia nu numai că fac probleme pe unde umblă dar întrebarea este: - cine a dat alerta? certuri în familie? păi dacă era cu mama ei....hmmm. nu miroase a bine.

postat de X Vineri, 13 Iunie 2025 04:50 86.120.239.*** Link la comentariu

Dacă a fost găsită de ce s a trimis mesaj pe Ro Alert? Dacă era cu mama ei de ce a fost data în căutare?

postat de roalerg Vineri, 13 Iunie 2025 04:54 82.78.155.*** Link la comentariu

adica mama s-a certat cu tata si a luat fata sa iasa din tara. Si pentru asta Ro-alert a ales sa trezeasca un oras intreg din somn. Proasta alegere.

postat de Octav Vineri, 13 Iunie 2025 05:21 86.124.202.*** Link la comentariu

Mult zgomot pt nimic! Deci, fetita, teafara si nevatamata, era insotita de mama ei! Tatal, in necunostinta de cauza, probabil disensiuni in familie, apeleaza serviciul 112! Cine plateste deranjul?

postat de cetatean Vineri, 13 Iunie 2025 05:44 213.177.4.*** Link la comentariu

Nu am vazut mesaj RO ALERT pana acum cand a disparut un copil roman . RO ALERT se aplica doar la copiii straini care dispar ?!?! Interogatie retorica evident .

postat de rodax Vineri, 13 Iunie 2025 06:06 193.231.148.*** Link la comentariu

Să înțelegem că a fost o dispută în familie,iar mama a luat fata și a fugit.

postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit Vineri, 13 Iunie 2025 06:11 128.127.119.*** Link la comentariu

mă bucur pentru ele .să aibă grija ,in ziua de azi in jungla numită lume bantuie multe bestii cu chip de om.

postat de Camelia Vineri, 13 Iunie 2025 06:11 86.124.203.*** Link la comentariu

Care camere de supraveghere publice ? Daca ar functiona vreo una ar vederea multimea de soferi (mai ales taximetristi) care intorc la 180 grade IN MAI TOATE INTERSECTIILE chiar si semaforizate.

postat de Camelia Vineri, 13 Iunie 2025 06:14 86.124.203.*** Link la comentariu

Cum a fost data ALARMA daca "Minora a fost găsită în siguranță, împreună cu mama sa, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-Giurgiulești" ???

postat de Camelia Vineri, 13 Iunie 2025 06:16 86.124.203.*** Link la comentariu

Daca se intampla in Ukraina Putin era acuzat de rapire.

postat de Giovany Vineri, 13 Iunie 2025 06:30 5.2.209.*** Link la comentariu

La ora 23 s-a primit mesaj RO Alert in acest sens !Ma intreb care era rolul acetui mesaj la acea ora tarazie din noapte cand toti oamenii erau in pat la somn .

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.