Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

“Frumoasa și Bestia”, o lecție de iubire autentică

Duminică, 22 iunie, la Teatrul “Gulliver”, începând cu ora 10,30, este timpul pentru noua distribuție a spectacolului “Frumoasa și Bestia” să aducă încântare publicului, dezvăluind, totodată, o prețioasă lecție de iubire autentică, atât celor mai mari, cât și celor mai mici dintre spectatori.

Spectacolul se distinge printr-o demonstrație de devotament şi sacrificiu, dar și prin finalul marcat de o dragoste pură și transformatoare, confirmând faptul că sensibilitatea, candoarea și iubirea autentică pot trece de orice barieră și pot transforma totul într-un final de poveste.

Întreagul spectacol reuşeşte să cucerească vizual, decorul şi costumele sunt pline de culoare şi rafinament, fiind realizate de Remus Alexandru Gabor şi Raluca Aioniţoaie, în timp ce muzica originală îi aparţine compozitorului Dan Bălan. Acestea sunt completate de scenariul și regia semnate de maestrul Cristian Pepino.

Fascinanta reprezentație îmbină jocul la vedere al actorilor cu măiestria mânuirii păpuşilor şi implică echipa artistică a Teatrului ”Gulliver” compusă din: Valeria Taban/ Ramona Păuc, Andrei Dombrovschi, Gina Geru, Elena Marin, Adina Ariton, Eduard Onu, Marian Sterian/ Cosmin Cosma, Aurelian Iorga şi Andrei Midișan.

Umorul replicilor face ca derularea poveştii să fie una cât se poate de savuroasă, accentele comice fiind bine punctate, de fiecare dată, de către actori.

Spectacolul are loc la Casa de Cultură a Studenților din Galați, pe strada Științei nr. 115 (fostul Club S), iar biletele se achiziționează online, accesând linkul https://bilete.teatrul-gulliver.ro/ sau secțiunea ”Program” din cadrul site-ului instituției, www.teatrul-gulliver.ro, sau fizic, de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.