ECOFIN. România, păsuită de Uniunea Europeană pentru planul de reducere a deficitului
Consiliul Afaceri Economice și Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a decis să acorde României o amânare până la 15 octombrie 2025 pentru a prezenta un plan concret de reducere a deficitului bugetar excesiv, informează Digi24. Inițial, termenul-limită era 30 iunie, însă acesta a fost considerat nerealist, având în vedere că măsurile necesare trebuie mai întâi adoptate prin lege sau ordonanță înainte de a putea fi transmise Comisiei Europene.
În cadrul reuniunii de la Luxemburg, România a fost reprezentată de secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Alin Andrieș, care a declarat: „Nu vom prezenta niciun plan de măsuri fiscale, deoarece acesta trebuie să fie adoptat de Guvern sau de Parlament. În acel context în care este legiferat, se poate prezenta Comisiei Europene. Bineînțeles că totul se discută pe măsuri adoptate, fiindcă măsuri discutate sau măsuri posibile există o multitudine.”
România se află în procedură de deficit excesiv, iar Comisia Europeană a constatat, în recomandarea din 4 iunie, că țara nu și-a respectat angajamentele asumate în planul fiscal și nu a luat măsuri eficiente pentru reducerea deficitului, potrivit documentelor consultate de Profit.ro.
ECOFIN a formulat trei recomandări clare pentru România: limitarea creșterii cheltuielilor nete în conformitate cu valorile stabilite; adoptarea de măsuri eficiente pentru corectarea deficitului; prezentarea progreselor în acest sens de cel puțin de două ori pe an, în aprilie și octombrie.
România trebuie să închidă procedura de deficit excesiv până cel târziu în anul 2030. Până atunci, fiecare etapă va fi monitorizată de Comisia Europeană, în baza angajamentelor asumate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.