Remember. Idel Ianchelevici (1909-1994)
Sculptorul basarabean Idel Ianchelevici s-a născut pe 5 mai 1909, la Leova.
Încă din copilărie a început, în mod aproape inconştient, modelarea lutului pe care-l oferea din belşug malul Prutului. Modelele pe care le-a avut în copilărie, oamenii desculţi, culesul viei, munca la câmp, pădurile din preajma satului, caii şi vitele, i-au rămas în minte toată viaţa şi le-a folosit în lucrările sale de mai târziu.
A urmat liceul teoretic la Chișinău. După terminarea liceului, a plecat în Belgia, intenţionând să se dedice artelor frumoase. Fiind nevoit să facă armata, s-a întors la Galaţi, unde a întâlnit un comandant pasionat de artă, care i-a spus că-l scuteşte de armată dacă va realiza mai multe busturi de domnitori români. Ianchelevici a fost de acord şi, astfel, din acea perioadă ne-au rămas 14 busturi de domnitori români. O parte dintre acestea se află astăzi la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi.
După terminarea armatei la Galaţi, a plecat definitiv în Belgia, la Liege, unde s-a înscris la Academia Regală de Arte Frumoase, pe care a absolvit-o în doar doi ani.
A încetat din viață pe 28 iunie 1994, la Maisons-Laffitte, Franța.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.