Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pompieri gălățeni, în misiune internațională în Franța

Două cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „General Eremia Grigorescu” Galați participă, alături de alți 38 de salvatori români, la o misiune internațională în Franța, desfășurată în perioada 1 - 31 iulie 2025.

Misiunea este organizată de Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în colaborare cu Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO). Scopul principal este consolidarea capacității de reacție a autorităților franceze în fața riscurilor crescute de incendii de vegetație, frecvente în sezonul estival.

Contingentul este format din 40 de pompieri români și nouă mijloace tehnice, care vor avea misiunea de a monitoriza și stinge focare de incendii, în zonele stabilite de autoritățile din Franța. Activitatea face parte dintr-un amplu program european de sprijin, menit să întărească solidaritatea și cooperarea între statele membre în fața dezastrelor naturale.

„Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați este onorat să contribuie la această misiune internațională și le transmite colegilor aflați pe teren mult succes în îndeplinirea sarcinilor și întoarcerea în siguranță acasă” - a transmis ISU Galați, pe pagina de socializare.

Prezența salvatorilor români în acest tip de misiuni întărește atât colaborarea internațională, cât și imaginea unui sistem de intervenție tot mai pregătit și profesionist.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

1 comentarii

postat de pompierisugl Luni, 30 Iunie 2025 18:02 5.13.156.*** Link la comentariu

Curiozitatea mea este cum au fost alesi acesti doi pompieri in conditiile in care unul e sg. major si abia cunoaste curtea inspecoratului. Sigur va primi gradele mult ravnite de multi lingai.Punct.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.