Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Remember. Sigismund Toduță (1908-1991)

Sigismund Toduță, compozitor, muzicolog, profesor de anvergură internațională, s-a născut pe 17 mai 1908, la Simeria, judeţul Hunedoara.

A studiat la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din Cluj, urmând, apoi, specializări de compoziție și pian la Roma, la Academia Santa Cecilia, și la Pontificio Istituto di Musica Sacra, pentru muzică sacră, compoziție religioasă și orgă. A obținut titlul de doctor în muzicologie la acest institut, cu teza "Transcrierea și comentarea unor lucrări de tinerețe, necunoscute, semnate de G. Fr. Anerio".

Parcursul său profesional a început la Blaj (profesor de muzică), apoi a fost asistent-corepetitor la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică Cluj/Timișoara şi secretar artistic al Filarmonicii "Ardealul" din Cluj.

Din 1947, a predat teorie, solfegiu, armonie, contrapunct, fugă, forme și compoziție, la Conservatorul ”G. Dima” din Cluj.
A fost rector al acestei instituții în perioada 1962-1965, iar anii 1971 și 1974 a condus Filarmonica de Stat din Cluj.

Începând din 1970, a preluat - pentru prima dată în România - conducerea științifică a doctoratului în stilistică muzicală. A fost membru al Academiei de Științe sociale și politice și membru corespondent al Academiei Române.

A încetat din viață pe 4 iulie 1991, la Cluj.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.