Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Subvențiile acordate partidelor politice, tăiate doar simbolic

Guvernul a anunțat că va reduce subvențiile acordate partidelor politice cu 40%, dar măsura va intra în vigoare abia în 2026, în timp ce populația va resimți primele măsuri de austeritate chiar de luna viitoare, conform Digi24.

Deși aparent tăierea pare semnificativă, raportarea se face la anul electoral 2024, când subvențiile au atins niveluri record - aproximativ 387 milioane de lei.

În realitate, reducerea este de doar 15% față de anul 2023, când partidele au primit aproximativ aceeași sumă pe care o vor încasa și în 2026 - peste 232 milioane de lei. Asta deoarece, în 2025, subvențiile au fost diminuate deja cu 25%, urmând ca în 2026 să se aplice doar diferența până la 40%.

Subvențiile partidelor sunt reglementate prin Legea nr. 334/2006, iar alocările au crescut constant în ultimul deceniu: de la 8 milioane de lei în 2008, la peste 170 milioane de lei în 2018. În 2024, cei mai mulți bani au mers către PSD (152,9 mil. lei), urmat de PNL (122 mil. lei), USR (65 mil. lei) și AUR (35,7 mil. lei).

Reducerea anunțată pare mai degrabă simbolică, într-un context în care populația suportă tăieri reale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Ana List Miercuri, 9 Iulie 2025 05:33 82.79.117.*** Link la comentariu

Nu conteaza! Sa fim mai buni! Au si partidele nevoile lor - mai o scoala de vara, mai un congres, un sediu cu secretara, incalzire si aer conditionat, etc Nu putem renunta la ele.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.