Contract atribuit pentru noii „plămâni verzi” ai oraşului. Până în 2026 ar trebui să avem păduri urbane
Din a doua încercare, Primăria Galaţi a reuşit să atribuie contractul pentru noii „plămâni verzi” ai oraşului - amenajarea a peste 65.000 de metri pătrați de păduri urbane.
Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, asocierea Green Tree Brăila - Recon Silv a câştigat licitaţia organizată de Primăria Galaţi pentru „Crearea de păduri urbane” - execuție lucrări. Valoarea contractului atribuit este de 1.733.379 de lei fără TVA, cel mai bun raport calitate-preţ.
Pădurile vor fi create pe următoarele amplasamente: bulevardul Galați (taluz aferent Universităţii „Danubius”) - circa 7.743 mp; Școala Nr. 26 „Ion Creangă” de pe strada Vadul Sacalelor nr. 2 - circa 722 mp; Școala Nr. 29 „Sfânta Ana” din Micro 19, strada Strungarilor nr. 7A - circa 1.577 mp; Drum de Centură c/c b-dul Galați - circa 55.218 mp.
Asocierea câştigătoare va pregăti terenul pentru plantare, iar după împădurirea propriu-zisă se va ocupa de întreţinerea plantaţiei, de combaterea dăunătorilor şi va completa plantația nou creată în al doilea și al treilea an. Vor fi plantaţi arbori nativi, potriviți pentru condițiile climatice din Galați (cum ar fi stejar, frasin, alun, mesteacăn, plop etc.) și care au beneficii multiple: sunt deja adaptați la climă, necesită mai puțină întreținere decât multe alte specii și creează un mediu propice pentru păsări și insecte.
„Durata de execuție este de 12 luni de la momentul semnării contractului de execuție, respectiv după emiterea ordinului de începere a lucrărilor și se va încheia cel târziu la data de 30.06.2026, conform Ghidului de finanțare”, se precizează în documentaţia licitaţiei.
Finanţat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, proiectul „Crearea de păduri urbane” presupune înființarea de culturi forestiere, astfel încât să se constituie în „plămâni verzi”, care vor aduce beneficii multiple, precum purificarea aerului, reducerea zgomotului, a temperaturii aerului, reducerea anxietății și implicit îmbunătățirea sănătății publice.





Pucheanu repeta ??? „Invit pe mari iubitori de natură la Gârboavele. Orașul e cu betoane. Mă disperă tâmpenia asta! Fraților, vă rog frumos la pădure pentru cei care nu înțeleg ce înseamnă orașul.
In spatele blocului H3 (Micro 20) Citadina 98 cu ocazia regenerarii urbane a abandonat gramezi de pamant. Aduce cineva cativa copaci ?
Patocratia a ajuns și la Galati. Nebuni care ne conduc și taie copacii în neștire, afirma ca vor plămâni verzi păduri urbane, după ce a pus copaci din tablă!
Sifonare! Pădurile urbane se constituie din spații verzi existente. Dacă e cineva inteligent și se uită ce se face dincolo de vreo 20 de ani, poate nu ne sufocăm în beton
Câțiva arbori răsfirați prin tot orașul vor forma marea pădure. Sa se planteze 1 hectar intr-o zonă centrală a orașului,sa cumpere teren Primaria.Plamanul nu e la perferie undeva la degetul piciorului
NU PLOP
Marș,mă! Nu mai veni cu tromboane de lucrări inventate. Unde faci tu împădurire la Școala Nr. 26? Cred că ești nebun de tot ori te aprovizionezi de la CÎțu
Evident ca era imperios necesara taierea copacilor din parcul de langa Spitalul de Copii si transformarea lui intr-o parcare. Sa cante drujbele, sa curga betoanele!
Asa si incepem cu defrisarea Falezei inferioare !!! Pe cea superioara a terminat-o deja !!!
Zeci,sute de copaci nu mai sunt pentru că sarsanii aduși la oraș de comunism au betonat domeniul public din fața ogrăzii lor,fără să le facă cineva ceva.Până la păduri
dupa "regenerari urbane" avem "paduri urbane"... e hilar sa vedem cum inventeaza termeni noi niste functionari foarte ineficienti si scumpi
Cândva cimitirul era un adevărat parc, plin de umbra și verdeață. Acum aleile sunt napadite de morminte înghesuite, fără cai de acees, o colecție de cotinete de beton făcute alandala.
Felicitari primariei ! Nu mai luati in seama toti fatalaii frustati #progresisti... pentru ei, ar trebui o padure de banane... si o padure de blugi...
Se pregateste terenul pentru marea defrisare care va avea loc pe faleza. Bineinteles ca se va spune ca in locul copacilor se vor planta copacei noi care vor creste in 60 de ani.
Cea mai mare minciună pe care ne-o servește acest individ căruia îi spune primar,sunt doar sifoane,lasă-ne puchi ne-am saturat de minciunile tale psd iste?
Ce tupeu de golan are acest individ. Ar trebui ca locuitorii orașului ,sa-l axrioneze în instanta pe distrugerea naturii în orașul Galati.
Apropo de spatii verzi. In cartierul Aurel Vlaicu s-au darmat niste garaje mai putin garajul din spatele blocului S10. propietara se lauda ca este ruda cu primarul, asa ca acest garaj nu va fi daramat
pif= un jegos, o rabla cu par alb pe cap
La școala 11 e ditamai terenul cu iarbă unde ar trebui replantați copaci! La terenurile de tenis de lângă Siderurgistul s-a defrișat o parte din pădurice, nu știu ce se mai construiește acolo
Și teii? Eram "orașul cu floare de tei" , de ce nu se plantează tei in locul celor bătrâni sau unde se mai plantează copaci?
decat 6 hectare si jumate...la un oras de suprafata galatiului si suprabetonat??? Slabut....foarte slabut !