Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Galaţiul pune la bătaie 6 milioane de lei pentru cluburile sportive

Doar 6.000.000 de lei este bugetul pe care municipiul Galaţi l-a alocat pentru finanţarea programelor sportive dedicate seniorilor, în sezonul competițional 2025-2026. Spunem „doar”, pentru că 7.950.000 de lei a fost numai finanțarea de la bugetul local pentru echipa de fotbal Oţelul Galaţi în sezonul competițional 1 august 2024 - 30 iunie 2025!

Printr-un anunţ publicat pe portalul Primăriei municipiului Galaţi, Consiliul Local îşi face cunoscută intenția de atribuire de contracte de finanţare de la bugetul local pentru activităţile sportive, la nivel de seniori. Finanţarea se acordă în cadrul programului sportiv de utilitate publică „Promovarea sportului de performanţă”, prevăzut de Ordinul Ministerului Tineretului şi Sportului nr. 664/2018, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2025/ sezonul competiţional sportiv 2025-2026.

„Accesul la fonduri publice, în vederea acordării finanțării de către Consiliul Local Galaţi, a structurilor sportive înfiinţate pe raza municipiului Galaţi, se face în conformitate cu Hotărârea de Consiliul Local nr. 139/28 martie 2019.

Finanţarea se acordă pentru acoperirea parţială a unui program sportiv, în baza unui contract de finanţare încheiat între părţi. Finanţările trebuie însoţite de o contribuţie a beneficiarului de minim 10 la sută din valoarea totală a finanţării alocate”, transmit autorităţile.

Dosarele cu documentaţia pentru finanțare vor fi depuse la Registratura municipiului Galaţi, până pe data de 5 august 2025, ora 16,00.

Trebuie spus că, în mai 2025, prin hotărâri de Consiliu Local, a fost împărţită suma de 1.000.000 de lei pentru programele sportive dedicate copiilor şi juniorilor, iniţiate de organizaţiile sportive.

În ceea ce priveşte programele seniorilor, merită amintită finanţarea alocată Asociației Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul Galați, pentru sezonul competițional 2024-2025, în sumă maximă de 7.950.000 de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

9 comentarii

postat de Minciuna de STAT costă Marți, 22 Iulie 2025 14:14 5.13.128.*** Link la comentariu

Pe scurt = alta metoda "legala" de a spala banii! Cluburile sportive finantate sunt private sau de stat?

postat de mens_sano Marți, 22 Iulie 2025 16:07 86.124.202.*** Link la comentariu

Aaaare primaria bani....cine a spus ca primaria este inglodata in datorii??

postat de Copiii_la_sport Marți, 22 Iulie 2025 19:24 86.124.127.*** Link la comentariu

Dati mai bani la sportul juvenil, nu mai cumparati gloabe ca sa se taraie Otelul in campionat, spre bucuria unor frustrati care au unde sa se descatuseze

postat de dragos Miercuri, 23 Iulie 2025 04:56 217.63.67.*** Link la comentariu

toti banii publici ar trebui sa ajunga la copiii care practica sportul, nu la profesionisti adunati de aiurea

postat de Gigel Miercuri, 23 Iulie 2025 06:46 86.124.202.*** Link la comentariu

Suntem o natie bolnava, bagati bani in baze pentru sportul de masa sa fie incurajata miscarea nu sa imbogatiti niste analfabeti cu pretentii de mari fotbalisti.

postat de magu Miercuri, 23 Iulie 2025 07:22 86.120.239.*** Link la comentariu

faceti baze, curti de scoli, terenuri .. pt sport gratis... !!!

postat de magis Miercuri, 23 Iulie 2025 10:37 89.121.200.*** Link la comentariu

Primaria trebuie sa finanteze doar sportul de masa, sa cheltuiasca pentru terenuri si echipamente cu liber acces pentru galateni. Echipele profesioniste sa nu vada un ban din taxe si impozite.

postat de nesportiv_de_performanta Miercuri, 23 Iulie 2025 11:53 86.124.202.*** Link la comentariu

in contextul in care DOUA terenuri de sport apartinand scolii generale 33 nu au bara de fotbal/handbal, de la alegerile din 2020 - ce sport de masa sustine primaria??? masa de poker ?!

postat de Andrei Miercuri, 23 Iulie 2025 13:30 86.124.200.*** Link la comentariu

Este o idee foarte bună finanțarea sportului de către primărie.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.