La Liberty, oțelul s-a dus, dar ingineria financiară rămâne
Când o uzină se prăbușește, se aude un zgomot. Când se prăbușește o economie locală, se lasă liniștea. O liniște grea, în care furnizorii își numără pierderile, angajații își caută norocul prin Germania, iar statul... încearcă să-și recupereze banii.
Povestea Liberty Galați nu este despre o companie care a dat faliment. Este despre cum se privatizează profitul și se democratizează pierderea, cu eleganță contabilă și complicitate juridică. Despre cum dintr-un combinat se poate scoate tot ce e lichid, rămânând în urmă doar fierul vechi, datoriile și conferințele de presă.
Grupul internațional care a preluat combinatul a folosit ani de zile rețeta perfectă. A vândut, a exportat, a facturat, iar lichiditatea s-a scurs discret spre entități-soră și verii din alte țări, prin prețuri de transfer, împrumuturi intragrup și servicii de consultanță despre care nimeni nu poate explica exact ce au livrat.
Când a venit scadența, în loc de capital, grupul a trimis o hârtie: conversie de creanță în acțiuni. Așadar, nu bani, ci mai mult control. Statul? Își recuperează toți banii. Așa e legea. Băncile? La fel, că au garanții. Grupul? Rămâne acționar, în mod ironic, chiar mai bine poziționat ca înainte.
Cine pierde? Creditorii chirografari - adică exact cei care au ținut fabrica în viață: transportatori, furnizori de energie, prestatori locali, oameni care au avut încredere. Li se oferă, cu un zâmbet procedural, vreo 10%. În patru ani. Eventual. Dar nu-i problemă. Peste asta se va așeza tăcerea oficială, un plan de reorganizare plin de optimism și câteva articole despre “relansarea producției”.
Între timp, ce era de scos din combinat s-a scos, ce era de datorat s-a trecut pe seama creditorilor fără ghinionul unei ipoteci, iar statul român a aflat încă o dată că prețurile de transfer sunt mai greu de prins decât un somn bătrân în Dunăre. Și astfel, într-o țară în care capitalul pleacă ușor și responsabilitatea greu, Liberty Galați devine nu un caz izolat, ci un precedent în care schema este perfect repetabilă. Pentru că, vedeți dumneavoastră, în România, fabrica e doar decorul. Spectacolul real se joacă în documentele financiare. Și acolo, biletele sunt vândute cu mult înainte ca publicul să afle că urmează ultimul act.
Super profi acest articol!
De ce nu verificati firmele care aduceu/luau fier vechi din combinat si nu apar pe lista de crediitori chirografari? Acolo s-au scurs foarte mulți bani cu largul concurs al conducerii.
exact asa s-a intimplat. A fost totul o schema financiara girata cu ochii inchisi de statul roman. cei care au avut de castigat au castigat. De restul se va alege praful.
Ultima luna a fost un exemplu forță , combinatul inca are oameni și puterea de a funcționa, de la materie bruta la produs finit ! Daca într-adevăr sunt investitori interesați, inca e speranța !
După revolutie ,l-au căpusat conducerea.Apoi au furat sefii mici. Apoi a inceput sa fure tot românul care avea posibilitate si timp.Apoi si talibanii din oras.L-au stors indienii.Gata.Sa terminat
De romportmet nu zice nimeni nimic.mucles.angajatii muncesc pe caiet.fara bonuri fara bani.trebuie ajutat indianul că e sarac.dar pina cind?
În „ocluzie”cum zice melteanul Remat nu a facut o achiziție rea prin cumpărerea Electrocentrale..au 24 de hectare unde pot depozita fierul vechi..„fierul vechi care va urma”ar fi un hit melodios.
Asta ne aminteste de filmul Titanic.Viata distractie,unii cu munca la cazane si dupa scufundare s-a asternut LINISTEA ,liniste cu peste 1500 de victime unii ramasi pe apa iar altii ,numai de bine.
În toată Europa este ceasta criză. Când a făcut profit,au plătit taxe. Este de mult o întrecere socialistă de a cumpăra otel mai ieftin,dar aceia poluează și mai sunt și subventionati. Greu dar este
So, it died. :( Cat de trist :/ Vuietul industrial cu care am crescut a devenit un suierat de vant macabru, o fantoma in lumina unui apus vesnic colorat in sange. :(
Ce mi-e rumîn, ce mi-e indian? Ambii-s buni și la IT și la furaciuni... :(