CARIERE. Mihai Codreanu, părintele sonetului românesc

Poet, dramaturg, avocat și traducător, Mihai Codreanu s-a născut pe 25 iulie 1876, la Iași. Este considerat părintele sonetului românesc.

A urmat cursurile liceale la Iași, Bacău și București, manifestând de tânăr interes pentru literatură. Pentru a rezista financiar în urma decesului tatălui său, a dat lecții de limba română și a fost corector la ziarul „Evenimentul”. Dorința sa a fost aceea de a deveni actor, însă vederea i-a slăbit după vârsta de 30 de ani, fiind nevoit să renunțe la acest vis. În ciuda problemelor de vedere, a continuat să scrie sonete, dictându-le prietenilor apropiați.

A absolvit în paralel cursurile facultăţilor de Drept şi Filosofie la Universitatea din Iaşi şi a frecventat cursurile Academiei de Artă Dramatică. Deşi a orbit aproape complet, acest lucru nu l-a împiedicat să deţină demnităţi: director al Teatrului Național din Iași (1919-1923), profesor și rector al Conservatorului de Artă Dramatică (1933-1939), director al revistei „Însemnări ieșene“.

A debutat în lumea literară în revista bucureșteană "Lumea ilustrată" (1891), cu poeziile ”Sonet” și ”Glossă”.

Dintre volumele sale, amintim: „Diafane” (1901), „Din când în când” (1903), „Statui” (1914), „Cântecul deșertăciunii” (1921), „Turnul din fildeș” (1929), „Statui. Sonete și evadări din sonet” (1939).

A fost răsplătit cu Premiul „Năsturel Herescu” al Academiei Române şi Marele Premiu Național de Poezie (1925). A fost membru corespondent al Academiei Române şi Cavaler al Academiei Franceze. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural, în grad de Cavaler, clasa I, pentru litere (1943) și Ordinul Muncii clasa I (1956), „pentru merite în domeniul literaturii”, cu prilejul împlinirii a 80 ani.

A încetat din viață pe 23 octombrie 1957, la Iași.