Poza zilei. Felina, sufletul comerțului
Reclama este sufletul comerțului, se știe! Dar când reclama este asociată cu o prezență simpatică și chiar mai atractivă decât niște prețuri bune, cu atât mai mare comerțul!
În ultimele săptămâni, presupusa pantera neagră fugită din Bulgaria, care ar fi trecut Dunărea înot, a ținut în priză autoritățile. Dar le-a dat și multă inspirație creatorilor de conținut sau de imagine. Pantera a ajuns să facă reclamă pe oriunde a fost nevoie - Plajei „Dunărea” sau Turnului de televiziune din Galați. Imaginația realizării trucajelor n-a avut limită!
Numai că unii nu s-au mulțumit cu imagini generate la cerere de inteligența artificială sau în Photoshop, ci au apelat la prezența grațioasă și concretă a unei feline. E drept, nu una exotică, ci mai neaoșă, de pe la noi. Na, era să zic maidaneză!
Dovadă imaginea pe care am surprins-o în fața unui mic magazin de parter de bloc din Micro 19. Pisica din fotografie își are rezidența permanentă în zona lui, având acolo apă și ceva gustos de mâncare. Dacă tot e răsfățată, s-a gândit să întoarcă „serviciile”, punând în valoare panoul-reclamă cu prețuri.
Bine, ea a găsit de fapt un loc bun la umbră. Dar efectul contează!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.