Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Invitație de nerefuzat din partea Iulianei Tudor

* Concert. „Alături de prieteni de generație, mari nume ale folclorului nostru, susținuți de minunata Orchestră a Fraților Advahov, Angelica Flutur a oferit o poveste adevărată despre tradițiile noastre și despre frumos! O ființă angelică, după cum spune și numele ei, toată, un Cântec!” sunt cuvintele prin care Iuliana Tudor, ne invită să nu ratăm spectacolul „Huțanca din Bucovina” – un concert aniversar al îndrăgitei interprete de muzică populară Angelica Flutur. Vor fi 20 de ani de cântec, adunați într-un concert ca o reverență în fața folclorului autentic românesc. Evenimentul extraordinar a avut loc în Sala Polivalentă „Dan Constantin Irimiciuc” din Iași și a reunit unele dintre cele mai mari nume ale muzicii populare românești, dintre care îi amintim pe: Cornelia și Lupu Rednic, Fuego, Valentin Sanfira, Daniela Condurache, Paula Hriscu, Paul Ananie, Grigore Gherman și îndrăgitele Fete din Botoșani – Iustina Irimia, Lorena Dupu și Simona Mazăre. Nu a fost uitat nici Badea Cocîrță, cel care i-a fost mereu aproape pe parcursul carierei, fiindu-i și sursă de inspirație în multe cântece. „Tot ce vedeți aici este din iubire. Pentru Bucovina, pentru folclor, pentru voi. Acest eveniment nu e despre mine, ci despre neamul meu. Vă mulțumesc din inimă că sunteți aici, că ați umplut sala și că îmi sunteți aproape”, a spus Angelica Flutur cu emoţie. Ne vom umple şi noi sufletele de bucurie asistând la această sărbătoare a muzicii populare pe 3 şi pe 10 august, de la ora 21,00, la TVR 1.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.