Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pericol în trafic, îndepărtat de polițiștii de frontieră gălățeni

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați cercetează un cetățean român care a prezentat la control, pentru ansamblul rutier pe care îl conducea, o poliță de asigurare tip carte verde ce s-a dovedit a fi falsă. Descoperirea a fost făcută de oamenii legii pe 31 iulie a.c., în jurul orei 12,00, când, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat, pentru efectuarea de operațiuni vamale, șoferul unui ansamblu rutier înmatriculat în România, format dintr-un cap tractor și o semiremorcă. Bărbatul, cetățean român, de 53 de ani. a prezentat la controlul de frontieră, pe lângă documentele solicitate şi o poliță de asigurare obligatorie pentru automărfarul condus. 
În urma inspecției amănunțite a documentelor prezentate și a verificărilor efectuate în baza de date, polițistul de frontieră a constatat că autovehiculul în cauză nu figurează ca fiind asigurat, iar polița de asigurare tip carte verde prezentată reprezintă un fals. Oamenii legii fac acum cercetări, atât în privința conducătorului auto, cât și în privința societății comerciale deținătoare a mijlocului de transport, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.