Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!)

De când aşteaptă să te-ntorci acasă,
stă numai la fereastră, negreşit…!…
A vrut să plece după tine, doamnă,
însă-i legat de loc şi-mbătrânit!
De loc legat, de mod legat, de vreme,
dar şi de timp…de timpul meu prea mult…
nădăjduieşte şi tot cată-n zare,
vorbeşte singur, plânge…şi-l ascult:
am târnosit văzduhul şi ograda,
trimite-o, dumnezeule, sunt gata!
Dă-i dezlegare şi trimite-o mâine…
mâine, în zori, e ultimul târziu…
uite, mi-mbrac ultima haină nouă,
zic rugăciuni pe care le mai ştiu,
îngenunchez cu gândul pân-acolo,
chiar dacă lumea crede că-s nebun,
că sunt bătrân şi fără minte…!…Doamnă,
stau la fereastră şi te-aştept şi spun:
sunt gata, înfloresc ultima dată,
sunt zarzărul din visul tău de fată!