Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

La vamă cu remorca neînmatriculată

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetățenie care s-a prezentat la trecerea frontierei de stat conducând un autoturism ce tractata o remorcă neînmatriculată.
Așadar, pe 13 august a.c., în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, solicitând acte pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, de 38 de ani, șofer al unui ansamblu rutier. Acesta era format dintr-un autoturism înmatriculat în Franța și o remorcă care avea atașată o plăcuță de înmatriculare identică cu cea a vehiculului trăgător. Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto a prezentat documentele solicitate, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, polițiștii au constatat că remorca nu figurează ca fiind înmatriculată în România sau într-o altă țară. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.