Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Formular online pentru pacienții redirecționați abuziv către privat

Pacienții care au fost trimiși în mod abuziv de la spitalele publice către cabinete private vor putea sesiza aceste situații printr-un formular online, disponibil din 1 septembrie pe site-ul Ministerului Sănătății. Măsura a fost anunțată de ministrul Alexandru Rogobete, într-un mesaj publicat pe Facebook.  
Oficialul a reamintit că spitalele publice au obligația de a trata pacienții. „Din păcate, am primit numeroase semnale că bolnavilor li se spune că «nu mai sunt locuri», «s-a terminat plafonul», «CT/RMN este stricat», «laboratorul nu funcționează» sau că «nu există condiții» – și sunt trimiși către cabinete private, unde plătesc pentru servicii pe care ar fi trebuit să le primească gratuit”, a explicat ministrul.  
Rogobete a subliniat că „pacientul are dreptul să aleagă liber unde dorește să se trateze – public sau privat. Este însă inacceptabil ca el să fie redirecționat intenționat de personalul din spitalele publice, sub pretexte false”.  
Noua procedură le va permite celor afectați să raporteze spitalul, medicul implicat, cabinetul privat indicat și costurile plătite. „Am decis o măsură concretă: din 1 septembrie, pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online pentru raportarea unor astfel de situații. Orice pacient care a fost redirecționat abuziv către un cabinet privat va putea semnala spitalul unde s-a întâmplat, medicul implicat, cabinetul privat indicat, costurile impuse”, a precizat Rogobete.  
Ministerul Sănătății a anunțat că sesizările vor fi analizate împreună cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar cazurile confirmate vor fi sancționate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Știe tot satul ce nu știe bărbatul. Luni, 18 August 2025 04:33 128.127.119.*** Link la comentariu

Pierdere de timp, n-o sa reclame nimeni de teama sa nu rămână fără tratament sau mai rău. Statu sa tina lăcomia sub control. Cumperi M/S/X de 100k și tu declari venituri de 10x ? Hai cu noi!

postat de George Luni, 18 August 2025 05:32 92.86.16.*** Link la comentariu

VA trebui angajata o armata de oameni pentru solutionarea plangerilor la nivel national. De unde bani pentru plata lor?

postat de Giovany Luni, 18 August 2025 05:50 5.2.209.*** Link la comentariu

Intrebarea este ce rezolva un pacient daca reclama? EL doreste sa faca investigatia decontata prin CASA nu sa se tina de reclamatii, si asa acesta bolnav fiind.

postat de Știe tot satul ce nu știe bărbatul. Luni, 18 August 2025 11:01 5.2.205.*** Link la comentariu

Pierdere de timp, n-o sa reclame nimeni de teama sa nu rămână fără tratament sau mai rău. Statu sa tina lăcomia sub control. Cumperi M/S/X de 100k și tu declari venituri de 10x ? Hai cu noi!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.