Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cozi imense la benzinării, în Rusia

Mai multe regiuni din Rusia și din zonele ucrainene ocupate de forțele Moscovei raportează o criză de benzină după ce Ucraina a intensificat atacurile asupra rafinăriilor rusești în această lună și pe fondul unei creșteri sezoniere a cererii de combustibili, transmite Reuters, citată de HotNews.
Rusia a impus o interdicție asupra exporturilor de benzină pentru producătorii pe 28 iulie, în încercarea de a preveni penuria într-o perioadă de vârf a cererii din cauza călătoriilor de vară și a recoltării cerealelor. Problema este agravată de blocajele logistice, stocurile interne reduse și lucrările de reparații la rafinării.
De la începutul lunii august, Ucraina a vizat o serie de rafinării de petrol, printre care Novokuibyshevsk, Syzran, Ryazan și Volgograd, ca răspuns la atacurile cu rachete și drone ale Moscovei.
Ultimul val de atacuri a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, când drone ucrainene au lovit rafinăria Novoshakhtinsk într-un atac care a provocat multiple explozii. Kievul a atacat, de asemenea, o depozit de combustibili din regiunea rusă Voronej. De asemenea, forțele speciale ucrainene au spus că au lovit un tren cu vagoane cisternă umplute cu combustibili din Crimeea.
În regiunea Primorye din extremul est al Rusiei, presa locală a scris că șoferii stau la cozi de kilometri pentru a-și alimenta mașinile cu benzină. Autoritățile au dat vina pe afluxul de turiști.
În Zaporojie, guvernatorul numit de Moscova a declarat joi că penuria de combustibil este complicată și mai mult de problemele logistice și de amenințarea atacurilor inamice asupra trenurilor ce transportă combustibil.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Minciuna de STAT costă Vineri, 22 August 2025 13:43 5.13.169.*** Link la comentariu

La noi, astazi, erau cozi de 10-15 min / 4-5 masini la fiecare pompa de la statia din Tiglina I, blocand strada Saturn. Inseamna ceva? A scazut pretul? E criza?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.