Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Unul dintre cele opt cazuri de infecție cu West Nile, la Galați

Opt cazuri de infecție cu virusul West Nile au fost raportate în acest sezon, în perioada 2 iunie – 21 august, șapte dintre acestea fiind confirmate de laborator, arată datele Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), citate de News.ro.
Unul dintre cazuri a fost semnalat la grupa de vârstă 10-19 ani, două, la persoane cu vârste cuprinse între 60 și 69 de ani și patru cazuri, la persoane în vârstă de 80 de ani și peste. Șapte dintre bolnavi sunt bărbați. Totodată, dintre cei opt pacienți, șase sunt din mediul urban și doi din rural.
Unul dintre cazurile raportate a fost înregistrat în județul Galați. Celelalte au fost raportate în municipiul București (trei), și câte unul în județele Dolj, Prahova, Sălaj și Vrancea.
Virusul West Nile este transmis prin înțepătura țânțarilor infectați, iar majoritatea cazurilor, aproximativ 80%, sunt asimptomatice. Totuși, în aproximativ 20% din cazuri pot apărea simptome asemănătoare gripei – febră, dureri de cap, dureri musculare, oboseală sau greață – iar în cazuri rare (sub 1%) pot apărea complicații neurologice grave, precum meningita sau encefalita. Persoanele vârstnice și cele cu afecțiuni cronice sau sistem imunitar slăbit prezintă cel mai mare risc de a dezvolta forme severe ale bolii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Florin Sâmbătă, 23 August 2025 07:42 86.124.200.*** Link la comentariu

Este vina autorităților pt aceste cazuri! DE CE ȚÎNȚĂROII NU-I ATACĂ PE POLITICIENI??PENTRU CĂ SUNT UNȘI CU TOATE ALIFIILE, INCLUSIV CU ȘTIȚI VOI CARE, CEVA MARONIU!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.