Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Poza zilei. „Doamna” cu pălărie din grădina de la bloc

Recunosc, am fost cât pe-aci să-i spun „Bună ziua!” elegantei „doamne” care mi-a atras atenţia în grădiniţa amenajată la parterul unui bloc de pe strada Saturn. Ştiu că nu-i frumos să te „zgâieşti” la oameni pe stradă, dar zărind cadrul din jur şi prezenţa ei inedită mi-a fost greu să arunc doar o privire.
Desigur, este un simplu manechin, îmbrăcat într-un veşmânt lung, elegant, purtând o pălărie împodobită cu flori. Dar, pe înserat, cum am văzut-o eu, ar putea fi lesne confundată cu o doamnă din alte vremuri. Contribuie la asta şi decorul.
Poate că unii îl vor considera încărcat sau kitsch, dar nouă ni s-a părut demn de remarcat modul în care a fost amenajat spaţiul verde de la parter de bloc.
Cel mai probabil, amenajarea ar putea constitui o reclamă originală la activitatea economică desfăşurată în spaţiul de la parterul blocului. Dar noi am considerat-o potrivită pentru „Poza zilei”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

8 comentarii

postat de maxim Duminică, 24 August 2025 16:00 5.13.139.*** Link la comentariu

cata uratenie brrr

postat de Cornel Duminică, 24 August 2025 17:49 86.124.202.*** Link la comentariu

FOARTE FRUMOS !! Rămîne să vină poliția locală să ardă o amendă pt ...decor, fără autorizație!!AȘA-I LA NOI!!

postat de viata pe balta Luni, 25 August 2025 04:57 82.76.144.*** Link la comentariu

Gradina inseamna verdeata. De prost gust ce a facut.

postat de Cetatean Luni, 25 August 2025 10:18 86.124.201.*** Link la comentariu

Astea merg la tara, nu in fata blocului. Cand avem pitici care danseasza in capul nostru, ii scoatem in fata blocului. ODIOS!!!!! Nu mai permiteti asemenea idiotenii, si asta de cand sunt garduri

postat de Cetatean Luni, 25 August 2025 10:22 86.124.201.*** Link la comentariu

Lasati iarba si flori, copacei, nu hidosenii!!!!Astea merg in curtea unei crese/gradinite

postat de fiecare cu gustul lui... Luni, 25 August 2025 17:31 128.127.118.*** Link la comentariu

veniti sa vedeti gradina amenajata la scara 5, E6, tiglina 2. te crucesti. totusi e o iedera ce impiedica privirea din exterior. bravo, doamnei ce a fost la tv....

postat de Lichiardopol Mihaela Luni, 25 August 2025 19:47 89.136.237.*** Link la comentariu

Va fi furat sau distrus acest manechin,conform prostului obicei public,așa cum se întâmplă cu multe amenajări din parcuri,grădini,curți comune,cimitire!!?

postat de Gigel Marți, 26 August 2025 15:37 86.124.201.*** Link la comentariu

Putin cam incarcat dar macar nu e paragina sau stana de pisici cu rahat, mancare aruncata si cutii de carton peste tot.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.