Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Studenții au protestat împotriva austerității

Studenții au ieșit în stradă alături de profesori și elevi pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate din învățământ. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a anunțat „proteste masive și marșuri în toată țara, îndată ce anul universitar va începe”, potrivit HotNews.ro.
Studenții s-au alăturat federațiilor profesorale și organizațiilor elevilor, susținând că măsurile actuale „afectează tot sistemul de învățământ”. De la ora 11.00, participanții s-au adunat în fața Guvernului „pentru un scop comun”. „Solicităm îndepărtarea cu celeritate a măsurilor de austeritate care limitează dreptul la un învățământ echitabil și accesibil pentru toată lumea”, au transmis organizatorii.
ANOSR a precizat că protestele vor continua, „dacă măsurile de austeritate care afectează întregul sistem de învățământ superior nu sunt retrase”. Printre revendicările studenților s-au numărat: revenirea la alocarea fondului de burse pe 12 luni, creșterea procentului pentru calcularea costului standard al burselor, reintroducerea burselor pentru studenții cu taxă și abrogarea prevederilor Ordonanței nr. 156/2024 privind facilitățile pentru transportul feroviar intern.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

1 comentarii

postat de sid Luni, 22 Septembrie 2025 19:19 89.136.7.*** Link la comentariu

Faceti scandal degeaba ca doar ati vrut banane si blugi si ati votat sistemul ticalos si hot !

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.