Cristina Bleandură, de pe scena „Leonard” la „Vocea României”
* Spectacol. Galațiul a pășit deja cu dreptul în noul sezon al emisiunii „Vocea României”, grație Florentinei Matei, care a făcut spectacol la audițiile pe nevăzute: a întors toate scaunele și a intrat în echipa lui Tudor Chirilă.
Vineri, 19 septembrie, aveți toate motivele să urmăriți o nouă ediție a audițiilor pe nevăzute! Una dintre cele mai spectaculoase voci ale Galațiului, consacrată pe scena Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați va răsuna pe scena Pro Tv.
Cristina Bleandură, solistă a Revistei gălățene, a lansat deja o invitație de neratat: „Vineri, la 20,30, pe ProTv.ro, mă vedeți pe scena «Vocea României» în sezonul 13 - și da, cred cu tot sufletul că e cu noroc! «Vocea» este o experiență WOW, plină de emoții și momente intense. Să cânți pe scena aia... e ceva ce nu pot descrie în cuvinte. Vă aștept vineri seară să-mi fiți alături în fața televizoarelor! E un moment special și mi-ar plăcea să-l trăim împreună!”, este mesajul pe care l-a postat pe pagina sa publică de Facebook.
Totodată, a ținut să dezvăluie faptul că a ajuns la Pro Tv datorită prietenilor minunați care i-au fost alături mereu. Primii nominalizați sunt soții Virgil și Diana Tăbuș, care nu numai că au crezut în Cristina Bleandură, ci au fost şi fizic lângă ea, un lucru imens în zilele noastre.
Îi ținem pumnii strânși Cristinei Bleandură și abia așteptăm să ne bucurăm de spectacolul vocilor de la Pro Tv. Să fie voce!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.