Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mai mulți consilieri școlari pentru sănătatea emoțională a elevilor

Ministrul Educației, Daniel David, a subliniat, în cadrul unei conferințe, importanța sprijinirii elevilor nu doar din punct de vedere curricular, ci și prin măsuri dedicate sănătății psihologice și emoționale, potrivit Digi24. Oficialul a afirmat că sistemul de învățământ are nevoie de mai mulți specialiști și consilieri care să se ocupe de bunăstarea elevilor.
El a explicat că, deși în programa școlară există deja disciplina „consiliere și orientare”, este nevoie ca dimensiunea de well-being să fie consolidată. „Elementul legat de well being sau de bunăstare, cum vrem să traducem, este important atât pentru curriculum, noi avem în trunchiul comun o componentă care se numeşte «consiliere şi orientare». De asemenea, în noul curriculum la care am lucrat pentru învăţământul liceal avem discipline opţionale care ţintesc astfel de teme, precum autocunoaştere şi reglare psihologică, stil de viaţă sănătos”, a transmis Daniel David.
Totodată, ministrul a accentuat că simpla introducere a unor discipline nu este suficientă și că resursa umană specializată rămâne esențială. „Dincolo de componenta legată de curriculum, este la fel de important să stimulăm angajarea de specialişti, consilieri care se ocupă cu evaluarea şi asigurarea a ceea ce înseamnă sănătate psihologică, sănătate emoţională în şcoli. Iar pentru a putea face bine aceste lucruri avem nevoie de diagnostic, de elemente iniţiale, iar acest studiu reprezintă un pas fundamental în această direcţie”, a mai spus oficialul.
Mesajul ministrului vine într-un context în care presiunea academică și problemele sociale și emoționale cu care se confruntă copiii ridică tot mai mult necesitatea unui sprijin profesionist constant în școli.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.