Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Echipamente moderne pentru tratamente sigure și precise la Ambulatoriu de Specialitate al Spitalului Județean Galați

La Spitalul Județean Galați, Consiliul Județean Galați investește în infrastructura medicală, dar și în aparatură modernă, pentru ca pacienții să aibă parte de cele mai bune condiții de diagnostic și tratament.
„Cabinetele medicale din Ambulatoriul Integrat de Specialitate (Policlinica veche) au fost dotate cu noi echipamente esențiale, parte a unei investiții de aproape 4 milioane de lei realizată de Consiliul Județean Galați.
Printre acestea se numără 75 de infuzomate – pompe de perfuzie automatizate, dotate inclusiv cu sisteme de protecție a pacienților, care asigură administrarea precisă și sigură a tratamentelor.
De asemenea, au mai fost livrate o trusă de resuscitare, 8 seturi de laringoscop, 3 truse de prim-ajutor, 6 tensiometre automate și un sistem cu butoane de apel de urgență.
Aceste echipamente vor fi folosite în cabinetele de Oncologie, Chirurgie generală, Chirurgie vasculară, Chirurgie toracică, Urologie, Ginecologie și Chirurgie BMF.
Și nu ne oprim aici – în perioada următoare, la Ambulatoriul Integrat de Specialitate vor fi livrate și alte aparate medicale, pentru ca gălățenii să aibă acces la un sistem de sănătate modern, sigur și eficient”, transmite Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
 
 
 
Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Alexandru Bauer Joi, 18 Septembrie 2025 16:38 109.166.128.*** Link la comentariu

Lasă mă vrajelile astea de 2 lei. Zi numărul de infarcturi și avc urî pe zi. Lasă prosteala asta cu investitiile

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.