Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum a ajuns Galațiul „Berceniul Brăilei”

* Roast. Nu prea cunosc eu cartierele Bucureștiului, dar Berceni sună, totuși, mai bine decât Ferentari sau Sălăjan. A fost primul meu gând la auzul prezentării Andreei Antonescu „La bine și la roast”, pe Pro Tv: „E vecina mea din Galați, zis și Berceniul Brăilei. Când spune că trăiește clipa, se referă la clipa când mai prinde o apariție tv. Aplauze pentru Andreea Antonescu”, a spus Răzvan Exarhu, „roast masterul” emisiunii.

Gălățeanca a fost „roastuită” zdravăn, în calitate de „survivor” al principalei ținte a emisiunii, Daniel Pavel.

Între noi fie vorba, Andreea a încasat mai puține ironii decât cealaltă divă participantă la emisiune - Ruby - dar n-a scăpat nici ea prea ușor. Artileria grea a venit de la comediantul Sorin Pârcălab: „Andreea Antonescu arată senzațional pentru 43 de ani, următorul ei hit va fi «Lasă-mă, papa, la Băile Olănești»”. „Felix!”, a strigat Andreea, din bătaia tirului, care a continuat: „Și-a făcut atâtea intervenții la față că o dor pomeții înainte să plouă. În carieră, pe Andreea cel mai multe a susținut-o sutienu’. La concertele ei, lumea nu cere «Bis!», cere «Bust!»”.

O șarjă de foc a venit de la Adelina Toma: „Andreea Antonescu este dovada vie că sânii mari nu-ți mai garantează succesul. Fetelor cu sânii mici, asta-i vremea noastră!”

Mult mai șifonat a ieșit din vorbe un alt invitat din echipa „Supraviețuitorilor”, domnul fost consilier județean Cătălin Moroșanu. Despre care am aflat că este „între puțini oameni care nu se supără când îi spui că-i bătut în cap”...

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.