Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Anchetă epidemiologică după moartea a șase copii. Spitalul de Copii „Sfânta Maria” a suspendat internările

Direcția de Sănătate Publică Iași a demarat o anchetă epidemiologică la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, în urma suspiciunii unui focar de infecții bacteriene în secția de Terapie Intensivă. Decizia vine după ce, în ultimele zile, șase copii internați aici și-au pierdut viața, relatează Digi24. 

Un reprezentant al unității medicale a explicat că „primul caz a fost pe data de 7 septembrie”, iar pe 16 septembrie „au apărut și celelalte cazuri”. Secția ATI a fost închisă miercuri, 24 septembrie, după confirmarea mai multor infectări și depistarea altor pacienți purtători ai aceleiași bacterii.  

Copiii decedați erau fie nou-născuți, fie aveau până la opt ani și prezentau comorbidități grave, precum meningită fulminantă, sindrom convulsiv, sindrom Edwards, tetrapareză sau epilepsie, potrivit publicației locale bzi.ro.   

În total, nouă copii au fost confirmați cu bacteria Serratia marcescens, un microb care se dezvoltă frecvent în medii umede. „Este un germen patogen oportunist, care trăiește în general în mediile umede și care la pacienții imuno compromiși poate da de la infecții respiratorii, urinare până la infecții de tip sepsis, cu evoluție extrem de agresivă și fulminantă”, a declarat un reprezentant al spitalului.  

Potrivit sursei citate, spitalul a raportat Direcției de Sănătate Publică (DSP) primele trei cazuri ca focar pe 15 septembrie și a luat măsuri imediate. „În momentul în care am avut identificate trei cazuri, am raportat cele trei cazuri cumulative drept focar și am luat măsurile care s-au impus și anume limitarea internărilor în corpul ATI, instruirea și reinstruirea personalului privind igiena mâinilor, a metodelor de curățenie. S-au luat teste rapide de autocontrol și culturi pe medii de cultură din secția ATI, de pe suprafețe, de pe aparatură, din ventilație, de pe mâinile personalului. Pe data de 16 au apărut celelalte cazuri. În momentul respectiv am intensificat măsurile în sensul că am informat pentru a nu mai primi pacienți din alte județe decât în limita numărului de locuri din celălalt corp al ATI-ului, pe de o parte. Pe de altă parte, am intensificat toate măsurile care erau deja luate. Am luat culturi și din soluțiile care sunt sterile, am luat și din produse de sânge, am căutat orice cauză sau orice sursă sau rezervor care poate determina această infecție. Germenele identificat este un germen sensibil la antibiotice”, a explicat acesta.  

Din cei nouă pacienți identificați în focar, șase au decedat, unul a fost transferat la București, altul se află în prezent în secția de oncologie, iar un singur copil rămâne internat la ATI. Internările în această secție au fost suspendate.  

Spitalul de Copii „Sfânta Maria” a trecut recent printr-un amplu proces de modernizare. Clădirea a fost complet renovată, lucrările fiind finalizate în 2023, după patru ani de șantier. Investiția, realizată prin Programul Operațional Regional 2014–2020, a avut o valoare totală de 138,8 milioane de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Somnul rațiunii naște monștri Sâmbătă, 27 Septembrie 2025 04:32 5.13.169.*** Link la comentariu

E la fel si in Galati. Personalul medical iese si intra prin spitale purtand echipamentul de protectie. In sectii intra oricine, de la apartinatori pana la vanzatori de cosmetice si medicamente.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.