Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dulcețuri a la Tăriceanu

* Bucătărie. „Sunteți inteligent și rafinat sau oportunist și snob?” a fost prima din cele „40 de întrebări” la care Denise Rifai l-a supus pe fostul lider liberal, fost premier și fost șef al Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu. Mda, mai mult „fost” decât actual, între noi fie vorba.

Sunt perseverent!”, a răspuns sigur pe sine Tăriceanu la prima întrebare, adăugând că perseverența este trăsătura de bază a Capricornului și că fără perseverență și muncă multă n-ar fi reușit nimic în viață. Cu experiența a cinci mariaje, Tăriceanu a refuzat să „dea din casă” dezvăluind ce anume n-a funcționat sau ce i-au reproșat fostele doamne.

Însă a povestit mai mult despre relația lui cu bucătăria. „Nu sunt un bucătar. Nici nu știu dacă am talent și nu-mi place să stau în bucătărie să fac mâncăruri, decât așa, dacă e nevoie de ceva strict necesar. Știu să fac o mâncare de bame sau o mâncare de mazăre sau niște cartofi prăjiți, cam asta. În schimb, la dulciuri... Da, știu să fac ciocolată de casă și fac dulcețuri în fiecare an, obligatoriu! Anul ăsta, de exemplu, am făcut deja dulceață de caise, este dulceață/gem. Bine, nu curăț caisele eu, am un ajutor. Dar, cu ingredientele, prepararea o fac singur. Și urmează vișine acum și la toamnă prunele. Ah, am uitat să vă spun, am făcut și dulceață de cireșe albe. Lumea nu prea știe de cireșe albe, dar dulceața este excelentă”, a povestit Tăriceanu. Care a recunoscut că este și unul dintre marii beneficiari ai dulciurilor, pentru că îi plac... Pentru fanii emisiunii: e difuzată sâmbăta!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.