Remember. David Ohanesian (1927-2007)
David Ohanesian, un remarcabil bariton român de etnie armeană, s-a născut pe 6 ianuarie 1927, la București. Alături de Octav Enigărescu și Nicolae Herlea, a fost parte din triada de aur a celor mai mari baritoni ai României. A cântat alături de nume referință, ca Luciano Pavarotti, Placido Domingo și Montserrat Caballe.
A absolvit Conservatorul din Cluj, devenind prim solist al Operei Române din Cluj-Napoca. În perioada 1958-1977, a fost prim solist al Operei Române din București, iar între 1968-1977 a fost artist invitat la Opera din Hamburg.
A avut o carieră artistică de excepție, cu peste 2.000 de spectacole de operă în care a interpretat peste 40 de roluri. Performanța sa în rolul Oedip din opera lui George Enescu a fost una de referință, fiind considerat cel mai apreciat interpret al acestui rol în secolul al XX-lea.
În 2000, i s-a acordat Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor pentru realizările sale artistice, dar și titluri de Doctor Honoris Causa din partea unor instituții prestigioase, ca Academia de Muzică „Gheorghe Dima” și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
A încetat din viață pe 30 septembrie 2007, la București.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.