Patru luni de instrucție și 6.000 de euro, prețul unui voluntar în Armată
Armata României numără, la acest moment, 70.000 de cadre active și 40.000 de rezerviști, din care mare parte sunt ori destul de bătrâni, ori într-o stare care nu le permite să lupte pe front, în cazul unui conflict armat. Matematic, pentru a ajunge la ținta dorită de 120.000, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) speră să atragă tineri ”din stradă”.
Oferta statului român pentru a-și întări capacitatea de apărare se adresează, desigur, tinerilor, bărbați și femei, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care, în schimbul unei pregătiri militare de patru luni și al unei remunerații care ar ajunge la câteva mii de euro, să se angajaze că vor răspunde la ordin în cazul în care România intră într-o conflagrație. Programul la care MApN lucrează în prezent prevede că cei care vor dori și, desigur, vor trece o serie de teste care vor stabili dacă sunt apți pentru stagiul militar, prevede că recruții care vor se pună în slujba țării vor beneficia, pe perioada intsrucției, de cazare, masă și echipamente, dar și de o soldă lunară cuprinsă între 4.000 și 5.000 de lei.
”Procesul de pregătire presupune un exercițiu de evaluare prin care voluntarii vor fi instruiți, vor participa la trageri și vor lucra alături de militarii de carieră pentru a putea fi integrați în rezerva operațională”, a precizat Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale, care a ținut să sublinieze că ”nu va fi luat nimeni cu forța în armată”.
La finalul stagiului de pregătire, statul le va oferi voluntarilor un bonus de 27.000 de lei, echivalentul a trei salarii medii brute. Recruții cu stagiul de patru luni efectuat se vor putea întoarce la viața civilă și vor trebui, ca în cazul în care ”țara are nevoie”, să se prezinte la unitate, ca orice alt rezervist.
Planul Armatei de atragere de voluntari vine în contextul modificărilor operate la Legea Apărării Naționale, impuse de îndesirea atacurilor cu dronă la granița României. Pentru a putea răspunde rapid, autoritățile au crescut puterea de decizie a Armatei în acțiunile de răspuns și au reiterat cadrul legislativ al militarizării structurilor civile sau cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în caz de război.





NAIV mai este Moșteanu. Crede ca macar unul din fanii "glezne goale, trotinetisti, blugi si banane" musca din momeala lui ??? Sau vrea sa puna un BIFF la activitatile USR-ului ?
Chematii pe toti cei care si-au tradat tara pt bani si lucreaza in strainatate. Ei sa se duca la instructie!
eu am 61 ani. daca aveam 30 ani si un servici sezonier ma bagam. pina la urma e bine sa stii, sa-ti cladesti conditia fizica. rusia e la usa si nu scapa nimeni. mai bine sa stii.
Cand iti bati joc de resursa umana si nu ii oferi o siguranta privind traseul si cariera nu iti mai vine nimeni.Singura situatie cand se va orienta lumea din nou spre armata:foamea in tara.
Aceleasi casti blestemate ca in anii 80 cand am facut armata, bai frate ! Aceleasi AKMuri parlite care le blocau dp 3 cartuse! Daca ii poza cu TABul sovietic, era poza de grup din 1980 !!!
E o minciuna ! Nu se ofera acesti bani si va duceti si sa muriti ca prostii si cei fii celor care au jefuit tara stau pe la monaco si in insule exotice ! Sa scrie clar in contract ca se ofera sumele
In poza avem bio compost, îngrășământ pentru Ucraina
Noi vrem pace,nu razboi!...asa se scanda prin anii '80,pe undeva.Multi vor dar putini pot.Dl.Mosteanu ar fi bine sa-si revina din vise,e clara:nu avem cu cine sa facem de-o armata.Pur si simplu.
buna initiativa si pt tinerii dezorientati va fi o oportunitate.. formare disciplina, conditie fizica, cariera.. si pana la urma in caz de conflict, oricare din noi va trebui cumva sa se apere
as dori si eu sa ma inscriu
Eu sunt de acord cu un serviciu militar obligatoriu! Problema pe care o am este că acest serviciu chiar și voluntariat este propus de un regim inebunit a intra în război pt a acoperi nebuniile făcute!
Sa renunțat la acest serviciu o data cu intrarea în NATO!Apoi ani de zile nu sa asigurat acei 3%!Acum deodată în ultimii ani după pandemie UE a devenit alianța militară și doritoare de război!
Nici inainte de '89 nu eram amenintati de razboi si totusi armata era obligatorie ! Acum numai pentru voluntari, care decat "sa taie frunze la caini" pot castiga niste bani cinstit !
Multi inca nu realizeaza in ce lume traim ! Armata este o forma de educatie, care din nefericire lipseste din ce in ce mai mult astazi !
@Maria Romania INCA MAI EXISTA DATORITA CELOR CE CULEG CAPSUNI in Spania serg la fund pernsionari in Italia,Anglia. FARA EI GATA... ERAM MORTI - Octavian Paler! Pacat CA PROSTIA NU DOARE,ERAM AERISITI
@paloma. Este de DISCPIPLINA! E plin de melteni, si ghertoi... EDUCATIA se face IN ZONA CULTURII... acum SE TAIE de la ea! Avem Pacanelele patronate de pnl si pishede! Ia verificati admini.. EI SUNT!