Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Se elimină peste 14.000 de posturi din școlile româneşti

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede reducerea a 14.048 de posturi din învățământul preuniversitar de stat, ca urmare a aplicării Legii 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, relatează Mediafax.ro.

Potrivit documentului, numărul total de posturi va scădea de la 307.900 la 293.852, incluzând personalul din școlile de masă, învățământul special și centrele județene de resurse și asistență educațională.

Ministerul admite că măsurile fiscale introduse prin noua lege au impact direct asupra resurselor umane. „Implementarea măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 (…) au influențat implicit numărul de posturi din învățământul preuniversitar de stat ocupate cu personal în anul școlar 2025-2026”, se precizează în nota de fundamentare.

Printre modificările prevăzute se numără degrevarea temporară a cadrelor didactice cu funcții de conducere și schimbări privind norma didactică, dar și noi criterii privind formarea claselor, aplicabile progresiv din anul școlar 2025-2026.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Minciuna de STAT costă Vineri, 3 Octombrie 2025 04:49 5.13.169.*** Link la comentariu

De la reduceri financiare au ajuns la reduceri de personal. A trecut "marea blocada" a inceputului de an scolar... Gata! Primesc ce au votat. Votul costă. Minciuna de stat costă.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.