Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Culcușul boschetarilor devine creșă pentru micuții urbei (FOTO)

„Focar de mizerie și de mirosuri grele”, „culcuș pentru oamenii străzii”, „ruină abandonată” sunt doar câteva dintre expresiile pe care gălățenii din Țiglina I le foloseau pentru a descrie fostul centru de transfuzii. Vecinii construcției dărăpănate și murdare obosiseră tot reclamând că nu pot deschide geamurile să-și aerisească locuințele, că indivizii care se adună acolo fac scandal și se droghează. Și se îndoiau că ruina va putea renaște într-o clădire civilizată și utilă, așa cum promiteau autoritățile. Realitatea de acum îi contrazice!

Oricât de strâmtorate financiar ar deveni vremurile, oricât de aspră s-ar dovedi austeritatea, e greu de crezut că Primăria municipiului Galați ar putea renunța la investiția prin care fostul centru de transfuzii din Țiglina I, strada Saturn nr. 6A, se transformă în creșă. Declarații în acest sens a făcut, recent, și primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.

Cert este că, printr-un act adițional la contractul de „Renovarea energetică - Reabilitare imobil strada Saturn nr. 6A - Creșă copii - execuție lucrări”, termenul de execuție a fost prelungit până pe 19 decembrie 2025. Conform panoului de șantier, lucrările ar fi trebuit să se încheie pe 1 iulie 2025.

Și tot printr-un act adițional, valoarea contractului a fost majorată cu 81.618 lei fără TVA, ajungând la 3.843.018 lei fără TVA. Dar ar putea urma, cu siguranță, alte ajustări sau actualizări, având în vedere modificarea cotei de TVA.

Despre evoluția lucrărilor vă puteți convinge din imaginile pe care le-am surprins joi, 2 octombrie 2025. Reamintim că pe 1 iulie 2024 acest amplasament a fost predat către constructor - firma SMB Solid Trust Partner SRL.

Principalele lucrări pe care și le-a asumat sunt: reabilitarea termică a elementelor de anvelopă, reabilitarea termică a sistemului de încălzire şi de furnizare a apei calde de consum, instalarea/ reabilitarea/ modernizare sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, reabilitarea/ modernizarea instalației de iluminat, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice etc.

Construcția va fi transformată într-o creșă cu 40 de locuri pentru micuți, grație unei finanțări europene asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Dar până la decontarea lucrărilor, este alocată o sumă de 2.000.000 de lei, dintr-un credit contractat de Primăria Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Von Bergovicz 24,3 cm Records Vineri, 3 Octombrie 2025 16:39 109.166.128.*** Link la comentariu

38 de miliarde. Subțirel de vară. Cine a lucrat? Firma lu Voinea Ș.?

postat de Anti-Lăbărar+ Anti-usri Vineri, 3 Octombrie 2025 19:02 86.124.202.*** Link la comentariu

Pucheanu e de vina... a turnat betoane si a facut o cresa, in loc sa le asigure un culcus boschetarilor... Astept progresistii "gica-contra" sa ne deont-ologeasca despre drepturile boschetarilor

postat de Dorel Sâmbătă, 4 Octombrie 2025 09:39 86.124.200.*** Link la comentariu

O sa-i aducă barza pe cei mici, pentru ca parcare nu prea exista.

postat de Roman Sâmbătă, 4 Octombrie 2025 12:43 86.124.201.*** Link la comentariu

Chiar daca nu îl am la inima pe Pucheanu e de apreciat.Astazi când a avea un copil e foarte greu o creșă e binevenita pentru tinerii părinți.La mai multe de acest gen pentru familii și copii micuți.

postat de Bogdan George vlasie Sâmbătă, 4 Octombrie 2025 14:44 5.13.185.*** Link la comentariu

Rușine autorităților locale gălățene poliția locală Galați ptr incompetenta și nepăsarea in rezolvarea boschetarului recalcitrant psihic din cartierul siderurgistilor vest zona general ireg general

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.