Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Daniel David cere asumarea politică a unui plan pe zece ani pentru educație și știință

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a reafirmat necesitatea unui pact național pentru „Deceniul Educației și Cercetării” (2026-2036), care să fie asumat de toți factorii politici. În mesajul transmis de Ziua Internațională a Educaţiei, oficialul a subliniat că România are nevoie de stabilitate și viziune pe termen lung în domeniile cunoașterii, potrivit Agerpres.

Acesta a prezentat trei direcții principale care ar trebui incluse în pactul propus: creșterea anuală a bugetului pentru educație și cercetare, menținerea acestor domenii sub o singură autoritate națională și alinierea politicilor publice la standarde și bune practici europene și OECD. „Devierile de la aceste practici vor fi prezentate și argumentate public”, a precizat ministrul.

Daniel David a descris anul 2025 drept „cel mai periculos an pentru România după Revoluția din 1989”, din cauza crizelor interne și a contextului geopolitic dificil. „Ştiu că, în multe locuri, presiunea bugetară, schimbările din sistem și nevoia de adaptare continuă par să umbrească sensul profund al muncii noastre. Dar tot în astfel de momente se vede adevărata forță a educației: puterea de a transforma criza în progres și incertitudinea în sens”, a declarat ministrul.

El a explicat că a acceptat aplicarea unor măsuri fiscal-bugetare în sistem pentru a proteja salariile și bursele, precizând că nu vor exista reduceri salariale sau concedieri. Pe termen mediu, ministerul are în vedere stabilirea unui salariu decent pentru cadrele didactice, pornind de la media brută pe economie pentru debutanți și atingerea, până în 2030, a țintelor bugetare de 15% din bugetul general pentru educație și 1% din PIB pentru cercetare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Quaestio Duminică, 5 Octombrie 2025 18:54 86.124.202.*** Link la comentariu

crestem bugete ...dar Nu Vedem ca muncitorul/studentul isi ia talpasita din Romania . Ii cresti/educi ...ca sa stea Someri , sau sa muncesca pe salarii de NIMIC ...ptr ca Statul iti ia 1000 Taxe .

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.