Nadia Comăneci şi regula celor opt îmbrăţişări
* Confesiuni. „N-am ales America! Este țara mea adoptivă. Mă simt norocoasă să spun că am casă în două locuri, pentru că am familie în două locuri și este extrem de important să ai familie, să te simți acasă de fiecare dată când călătorești, fie că este România, fie că este America”, spunea Nadia Comăneci, într-o ştire la Prima Tv.
Declaraţia a fost făcută cu ocazia participării marii campioane la proiecţia de gală a filmului „Pădurea de molizi”, în regia lui Tudor Giurgiu. Este primul film artistic românesc dedicat masacrului de la Fântâna Albă, dar și cel dintâi film artistic dedicat deportării în Siberia a basarabenilor și bucovinenilor din teritoriile românești ocupate de sovietici. „Mă bucur să fiu acasă, și alături de Tudor la această premieră. Ne cunoaștem de ceva vreme, lucrăm la documentarul «Nadia», care va ieși anul viitor. Istoria este extrem de importantă”, a spus sportiva, care se împarte între carieră şi familie.
Faptul că fiul ei a plecat la facultate a adus o schimbare majoră în familie. „Camera lui este semigoluță, dar vine la Crăciun şi în vacanţe. Ne sunăm în fiecare seară pe FaceTime. Chiar dacă nu avem prea multe de vorbit, e foarte important să ne vedem live. Ne lipsește această parte de îmbrățișări. Eu și soțul meu spunem la toată lumea: opt îmbrățișări pe zi trebuie să dai ori familiei, ori prietenilor tăi”, explica Nadia.
În rest, sportiva încearcă să ajute lumea cu ceea ce ştie, promovând mişcarea, sportul, şi importanţa grijii zilnice faţă de propria persoană.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.