Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Numărul gălăţenilor infectaţi cu West Nile a ajuns la şase

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat că, în perioada 2 iunie - 2 octombrie, au fost înregistrate în România 38 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care şase la Galaţi.

Cazurile au fost înregistrate în București (12) și în județele Alba (1), Brăila (5), Cluj (1), Dolj (1), Dâmbovița (1), Galați (6), Ilfov (1), Iași (2), Prahova (1), Sălaj (1), Timiș (2), Teleorman (1), Tulcea (1), Vâlcea (1), Vrancea (1). Conform raportării  INSP, au fost afectate 20 de persoane din grupa de vârstă 70-79 de ani, șase din grupa de vârstă 60-69 de ani, șase de 50-59 de ani, trei din grupa de vârstă de peste 80 de ani și câte una din grupele de vârstă 10-19 ani, 40-49 de ani, 30-39 de ani.

La Galați, Direcția de Sănătate Publică (DSP) spune că raportarea INSP se face după domiciliul pacientului, iar două dintre cazurile raportate pentru Galați au fost spitalizate de fapt în alte județe, însă bolnavii aveau domiciliul în Galați.
„Din cele şase cazuri de infecție cu virusul West Nile înregistrate în judeţul Galaţi, două au fost spitalizate în alte județe. Raportarea către INSP se face însă după adresa de domiciliu”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Galați, Liliana Iordăchescu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Alexandru Bauer Miercuri, 8 Octombrie 2025 17:13 109.166.135.*** Link la comentariu

In timp ce " uraganul Barbara făcea ravagii" , în același timp am văzut o puzderii de țânțari plini de West Nile. Erau cam 175 după părerea mea:))))

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.