Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Amendă uriașă pentru o firmă cu specific auto din Galați

O societate comercială din Galați, cu activitate în producția de caroserii pentru autovehicule și fabricarea de remorci, a fost amendată de Garda de Mediu Galați cu o sumă totală de 100.000 de lei, deoarece nu deținea autorizație de mediu valabilă, iar activitatea i-a fost oprită temporar până la intrarea în legalitate.

„În urma verificărilor, s-a constatat desfășurarea activității fără autorizație de mediu, existența unor deșeuri amestecate, periculoase și nepericuloase, cum ar fi ambalaje contaminate, spray-uri, folii, hârtie, carton, plastic, metal, precum și lipsa contractelor pentru predarea deșeurilor către operatori autorizați”, conform Gărzii de Mediu Galați.

Pe lângă amendă și sistarea activități, firma în cauză a fost obligată să asigure colectarea separată a deșeurilor şi încheierea contractelor de valorificare și respectarea prevederilor legale privind gestionarea acestora.

Ca de obicei, Garda de Mediu nu a făcut public numele firmei sancționate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.