„Festivalul luminii”, în Grădina Publică
O nouă ediție a „Festivalul luminii”, cea de-a şasea, se va desfăşura sâmbătă, 11 octombrie 2025, în Grădina Publică din Galați, între orele 15,30 și 20,00.
Evenimentul este realizat de Organizația Națională „Cercetașii României” - Centrul Local „Roza vânturilor” Galați.
Participanții vor putea lua parte la ateliere interactive, activități recreative și momente de reflecție la lumina gulguțelor confecționate manual de către cercetași. Fundația pentru SMURD se va alătura festivalului ca partener special, organizând ateliere de prim ajutor.
„Festivalul luminii” este dedicat bucuriei simple, reconectării cu natura și comunitatea, dar și redescoperirii frumuseții lucrurilor mărunte. Ediția din acest an se va desfășura sub inspirația filmului de animație „WALL-E”, o poveste despre grijă, responsabilitate și speranță, valori pe care cercetaşii gălăţeni îşi propun să le reflecte prin activitățile și atmosfera festivalului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.