Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Peste 330 de controale de la Apele Române în acest an

Inspectorii de specialitate în gospodărirea apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad au efectuat, de la începutul acestui an, un număr de 336 de controale, informează instituția.

Controalele au vizat mai multe direcții, una dintre acestea reprezentând-o lucrările care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele - inclusiv baraje din categoriile de importanță C și D, lucrări hidrotehnice speciale și lucrări de traversare a cursurilor de apă. S-au mai verificat modul de salubrizare a cursurilor de apă, realizarea și întreținerea șanțurilor și rigolelor din localități, precum și depozitele de deșeuri menajere, din perspectiva implementării măsurilor de prevenire și reducere a emisiilor în apă și sol, precum și a managementului deșeurilor.

Inspectorii ABA Prut-Bârlad au mai controlat unitățile potențial poluatoare, balastierele, sistemele de alimentare cu apă și stațiile de epurare în sistem centralizat și au intervenit împotriva oricărei forme de poluare sau de modificare a caracteristicilor resurselor de apă, ale malurilor, albiilor și cuvetelor acestora, potrivit instituției.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Republica bugetarilor eficienți si performanți,imuni la reforme Marți, 14 Octombrie 2025 08:29 86.120.239.*** Link la comentariu

La un fir de apă rasare câte o duzină de birocrați care să administreze curgerea apei la vale.O instituție ce cheltuie 90% din fonduri pe salarii si chirii de unde să mai aibe bani si pt investiții?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.