Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ziua „S” de la semafoare funcționale pe strada Traian

Stimați conducători auto, atenție! Dacă aveți drum pe strada Traian, pe segmentul cuprins între strada Tecuci și strada Ioan Cetățianu, țineți seama că miercuri, 29 octombrie, este programată pornirea în regim de funcționare normal (trei culori) a semafoarelor instalate.

Conform datelor noastre, punerea în funcțiune ar urma să se facă începând din strada Serei către trecerea de pietoni din dreptul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Semafoarele ar urma să funcționeze conform diagramelor avizate.
Desigur, dacă programul va fi respectat. Și spunem asta pentru că, potrivit anunțului inițial, semafoarele ar fi trebuit să semnalizeze galben intermitent doar până pe 10 septembrie...

Unii șoferi și-au exprimat deja scepticismul cu privire la necesitatea semafoarelor, reclamând că ar fi prea dese. Și că în lipsa unei sincronizări, există riscuri de producere a accidentelor.

Dincolo de rezerve și de suspiciuni, să nu uităm că orașul aparține și pietonilor, nu doar șoferilor și autoturismelor. Deci răbdare, prudență și nervi tari!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

17 comentarii

postat de Dorel Marți, 28 Octombrie 2025 16:08 86.124.202.*** Link la comentariu

O sa functioneze si la piata mare ? De la intersectia cu str.Tecuci pana la Farmacia Tinc (circa 300 metri) sunt 4 semafoare !

postat de Nu-s multe semafoare is multi prosti. Marți, 28 Octombrie 2025 17:48 128.127.119.*** Link la comentariu

Fie că ești în mașină sau pieton trebuie sa ai grija la toți neterminații care merg de parcă duc rabla la REMAT, nu respecta limita de viteza, nu acorda prioritate , nu încetinesc nici la gropi .

postat de Blak Marți, 28 Octombrie 2025 18:21 89.137.229.*** Link la comentariu

Eu sper sa ne ajute sa trecem prin intersesctii foarte problematice de la.spitalul militar si din intersecțiile Cezar cu Traian.

postat de George Marți, 28 Octombrie 2025 20:25 128.127.118.*** Link la comentariu

Daca se pun in functiune semafoarele, " valurile" din asfalt, de la trecerile de pietoni vor fi indepartate?

postat de Galatean Miercuri, 29 Octombrie 2025 03:56 86.124.200.*** Link la comentariu

Din Bariera pina la Piata Marte sint 20 de semafoare.Cosbucul e inchis partial , multi vor veni pe segmentul asta de strada,cu semafoarele in functiune se vor face cozi interminabile

postat de Gigle Miercuri, 29 Octombrie 2025 05:22 81.196.137.*** Link la comentariu

Waw! Asa devreme? S-au miscat repede autoritatile, nu a durat decat vreo 2 ani si n accidente. P.S ce facultate trebuie facuta ca sa puna constructorii canalizarire la nivel cu strada?

postat de florin Miercuri, 29 Octombrie 2025 08:07 86.124.202.*** Link la comentariu

Din sensul giratoriu in Traian la capătul troleibuzului pina la semafor ai 10 m!Spre piata! Acolo va fi show!!!În rest ,tot suntem noi cu salvarea pamintului ,cu multitudinea de semafoare vom sta pTik

postat de conducator auto Miercuri, 29 Octombrie 2025 11:38 5.13.157.*** Link la comentariu

ziua S = ziua STOPURILOR?!? daca vor fi la fel de echilibrate precum pe str.1dec 1918 - Siderurgistilor....va fi Jale !!

postat de Galatean Joi, 30 Octombrie 2025 03:11 86.124.200.*** Link la comentariu

Lasati semaforizarea sa functioneze doar in intersectiile periculoase .La semaforul din Piata C. cand se face dreapta catre Primaverii, nu au mai montat intermitentul asa cum era inainte.

postat de faceț mă verde la unii cu 5 sec mai de vreme proștilor! Numai de mântuială faceți proiectele Joi, 30 Octombrie 2025 03:43 5.13.177.*** Link la comentariu

bă,ați făcut-o praf! puneți temporizare nu dați verde la toată lumea. alde cap de cretă nu trec pe acolo?

postat de Ursus Joi, 30 Octombrie 2025 05:35 193.231.148.*** Link la comentariu

Din nou, TEAPA! A trecut si 29.11 si semafoarele dorm (sau clipesc) bine mersi! Serioasa firma, serioasa primaria!

postat de Bergenbier Joi, 30 Octombrie 2025 06:12 86.34.187.*** Link la comentariu

Pentru berea Ursus, Costica, semafoarele functioneaza din pacate de ieri de la ora 10!

postat de Marius Joi, 30 Octombrie 2025 06:59 5.2.208.*** Link la comentariu

Trebuia să atașați și verde intermitent pentru a vira dreapta!!! La prima intersecție după spitalul militar, se impunea asta ca nu te-ar fi obligat sa atepti ca prostul cu ceilalti care merg inainte!

postat de Marius Joi, 30 Octombrie 2025 07:02 5.2.208.*** Link la comentariu

Sistemul unda verde nu funcționează! Un semafor pe verde-două pe rosu și tot așa...Semafoare mult prea dese cu opriri din sută în sută de metri! Nu e ok!

postat de Marius Joi, 30 Octombrie 2025 07:06 5.2.208.*** Link la comentariu

Ati facut strada Traian praf! Mai lipsea sa faca si Pucheanu strada Domneasca pietonala si s-ar fi rezolvat toate! Blocaj total! Norocul vostru cu M. Stan care a facut strapungerea Tecuci-Brailei!

postat de florin Joi, 30 Octombrie 2025 10:22 86.124.201.*** Link la comentariu

După cum mă așteptam ieri la ora 16,30 sensul giratoriu de la spital Traian blocat!Primul semafor cu trecerea de pietoni prea aproape de sens!De astăzi am să folosesc centura Brateș!Cît o merge!

postat de Transport in comun ați încercat? Chiar funcționează. Joi, 30 Octombrie 2025 15:05 109.166.133.*** Link la comentariu

Sad frumos pe un scaun într-un autobuz electric și mă uit la opăriți ce claxoneaza fără rost.Fara stres, fara grija că vri-o telefonista îmi face portbagajul garaj. Hai și cu banda 1 ptr transp comun!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.