Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

200 de pacienți se prezintă zilnic la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Județean

În perioada ianuarie - septembrie 2025, cadrele medicale de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf Apostol Andrei” Galați au avut o activitate medicală intensă, tratând zeci de mii de pacienți din Galați și din alte județe.

„Având în structură și secții unice în regiune, pe lângă pacienții din județul Galați, spitalul nostru tratează și pacienți din județele Vrancea, Brăila, Tulcea, Buzău, Vaslui etc. Pentru primele nouă luni ale anului, raportul de activitate este următorul: număr pacienți tratați (în regim de spitalizare continuă și de zi) este de 45.965, din care 1.057 au fost din alte județe. Numărul de pacienți prezentați în Unitatea Primiri Urgenţe este de 54.256 (în medie, 200 pe zi), iar numărul de pacienți consultați și tratați în ambulatoriul de specialitate integrat este de 75.700. Prin implicarea Consiliului Județean Galați au fost achiziționate echipamente medicale și aparatură de ultimă generație, care contribuie la asigurarea unui act medical de calitate, desfășurat în condiții de siguranță”, spune ec. Valentina-Alina Dobrea, managerul unității spitalicești gălățene.

Spitalul Județean Galați este cea mai mare unitate spitalicească din județ și în prezent funcționează cu un număr de 1.222 de paturi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Von Bergovicz 24,3 cm Records Miercuri, 29 Octombrie 2025 16:58 109.166.130.*** Link la comentariu

Din ăștia toți care scapă cu viață? Cam ce procent? Din auzite ultima " fiță pă județ" , nu le mai face fraxiparină după operații. Și cam pleacă prin alte dimensiuni

postat de saraci si sclavi Miercuri, 29 Octombrie 2025 23:12 89.136.184.*** Link la comentariu

Bolile saraciei..vor fi pline spitalele si cimitirele! Nu sunt locuri de munca, nu sunt bani, somaj, mancare proasta, fara caldura, fara apa calda, curentul scump, apa si mai scumpa.

postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit Joi, 30 Octombrie 2025 06:52 128.127.118.*** Link la comentariu

200 zilnic?Șiiii....asta e de bine?200 de pacienți insamna multe abonamente la otrăvurile din farmacii cu care ne indoapă Europa,vestul,Globaliștii.Iar Țăranii nostri îi dau cu păducel,usturoi,miere,

postat de Men sana in corpore satana Joi, 30 Octombrie 2025 07:50 86.120.239.*** Link la comentariu

Era interesant de precizat durata medie a parcursului de la înregistrarea pacientului până la internare/externare.Avem 5 spitale in GL doar ca să poată fi plimbat pacientul între acestea?

postat de Cetatean Vineri, 31 Octombrie 2025 16:21 46.97.169.*** Link la comentariu

Cu asta vreti sa ridicati nivelul acestui spital, care este la pamant.Faceti un sondaj la cetateni pe strada, sa vedeti opiniile. Rezultatele medicilor si multumirea cetatenilor sa o analizati, morti

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.