Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Toate drumurile duc la Roma. S-au cartografiat aproape 300.000 de kilometri

Se spune că toate drumurile duc la Roma, dar câte drumuri romane au existat, de fapt? Potrivit unor cercetări recente, lungimea lor totală ar fi fost cu peste 110.000 de kilometri mai mare decât se credea anterior, relatează Gizmodo.

Cercetătorii au prezentat "Itiner-e", un nou set de date digitale de înaltă rezoluție și o hartă a drumurilor Imperiului Roman din jurul anului 150 d.Hr. O echipă de cercetători a folosit înregistrări arheologice și istorice, hărți topografice și imagini din satelit pentru a crea acest colos, care cartografiază 299.171 km de drumuri pe o suprafață de aproape 4.000.000 km pătraţi.

„Sistemul de drumuri al Imperiului Roman a fost esențial pentru organizarea circulației oamenilor, mărfurilor și ideilor, dar și pentru menținerea controlului imperial. Cu toate acestea, el a rămas incomplet cartografiat și slab integrat între diverse surse, în ciuda secolelor de cercetare”, au scris autorii studiului publicat în revista "Nature".

Drumurile, esențiale pentru menținerea imperiului

Când Imperiul Roman a atins apogeul, în secolul al II-lea d.Hr., cuprindea peste 55 milioane de oameni, din Marea Britanie de astăzi până în Egipt și Siria.

Noua hartă dezvăluie 110.616 km de drumuri care nu au fost cartografiate anterior. Potrivit cercetătorilor, această creștere se datorează unei acoperiri mai bune a drumurilor din Peninsula Iberică, Grecia și Africa de Nord, precum și corectării unor drumuri propuse anterior, care au fost adaptate la relieful real - de exemplu, drumuri șerpuite prin munți, nu linii drepte nerealiste.

În total, "Itiner-e" include 14.769 de secțiuni de drum, dintre care 34,6% sunt clasificate drept drumuri principale și 65,4% sunt considerate drumuri secundare. Ce este mai puțin impresionant e că doar 2,7% dintre amplasamentele exacte ale acestor drumuri sunt certe; 89,8% sunt cunoscute cu o precizie mai mică, iar 7,4% sunt doar teoretizate.

"Itiner-e" oferă o nouă și impresionantă perspectivă vizuală asupra teritoriilor romane antice, care poate ilustra cât de bine era conectat Imperiul Roman. Cei care fac comparații cu o hartă modernă pot chiar să descopere detalii interesante, ca de exemplu faptul că drumul care leagă astăzi Bologna, Modena, Parma, Piacenza și Milano este același cu cel care unea în anul 150 d.Hr. orașele antice Bononia, Mutina, Parma, Placentia și Mediolanum (numele în latină ale așezărilor respective).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.