Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Magistraţii gălățeni, în apărarea preşedintei ÎCCJ

Președintele Curții de Apel Galați, Doru Benescu, președintele Tribunalului Galați, Giulio Costel Nedelcu, şi preşedinta Judecătoriei Galaţi, Maria-Laura Lăcătuş, s-au alăturat poziției comune exprimate de președinții instanţelor din întreaga țară, care au dat publicității un comunicat de presă în apărarea președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea. Reacția vine în contextul tensiunilor apărute după valul de eliberări ale unor infractori celebri.

În comunicat, aceștia atrag atenția că „lovirea vârfului piramidei judiciare echivalează cu vulnerabilizarea întregului sistem” și subliniază că „reformarea unor hotărâri definitive prin intermediul unor căi extraordinare de atac reprezintă prevalența adevărului”.

Judecătorii își exprimă solidaritatea cu poziția Înaltei Curți: „Ne alăturăm, în mod solidar, poziției Înaltei Curți de Casație și Justiție şi curţilor de apel şi lansăm un apel la raţiune rămânând loiali următoarelor valori care stau la temelia statului de drept: independența judecătorilor nu poate fi negociată sau condiționată de reacții publice; demnitatea conducerii instanței supreme este parte integrantă a prestigiului justiției; nicio formă de presiune sau intimidare publică nu poate influența actul de judecată.”

Președinții curților de apel avertizează asupra riscurilor generate de atacurile publice la adresa conducerii instanței supreme: „Discreditarea publică a preşedintelui instanţei supreme, prin manipulare şi dezinformare, creionează arhitectura unui dese­chilibru statal fundamental, o îndepărtare periculoasă de la democraţie prin afirmarea arbitrariului ca politică a statului.”

Comunicatul conține și acuzații directe la adresa reprezentanților Executivului: „Lipsa capacităţii şi a disponibilităţii funcţionale pentru dialog a exponenţilor puterii executive în vederea înţelegerii mecanismelor juridice în baza cărora îşi desfăşoară activitatea instanţa supremă, arată nevoia acestora de subjugare a puterii judecătoreşti, pilon fundamental al statului de drept şi de confiscare a statului. Necunoaşterea sau ignorarea crasă şi nescuzabilă a Constituţiei şi legilor statului, a principiilor organizării şi funcţionării statului de drept şi aplicarea dictonului «Statul sunt eu», discreditarea continuă şi agresivă a instanţei supreme şi a preşedintelui acesteia par a fi noile «valori» după care se ghidează structura statală a ţării.”

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

15 comentarii

postat de Gandila de la deal Marți, 11 Noiembrie 2025 18:17 89.136.7.*** Link la comentariu

Sunt sigur ca daca societatea civila (nespecialii ) ar avea un cuvant de spus cel putin 90% din populatia adulta nu ar fi de partea actualilor justitiabili !

postat de Hermann Marți, 11 Noiembrie 2025 18:45 86.120.239.*** Link la comentariu

Cred că ar fi cazul să începem să importăm și judecători, nu numai muncitori pe șantiere.

postat de paloma Marți, 11 Noiembrie 2025 18:54 86.124.202.*** Link la comentariu

"Corb la corb, nu-si scoate ochii !!!"

postat de Profesor Marți, 11 Noiembrie 2025 18:59 95.77.107.*** Link la comentariu

Respect! Într-un stat care se vrea de drept, dacă justiție nu e, nimic nu e!

postat de Quaestio Marți, 11 Noiembrie 2025 19:27 86.124.201.*** Link la comentariu

Toti sunteti balama-pafta , CLAN OLTEAN ...cand e vorba de interesele voastre . Cine a trait in tara asta , STIE cum sta treaba - Indulgente ptr 'baietii buni' . Nu va mai crede nimeni ...'valorilor'.

postat de O justiție independentă de orice control sau răspundere Marți, 11 Noiembrie 2025 20:18 86.120.239.*** Link la comentariu

In dosarul cu cea mai mare mită din istoria României după '90,in valoare de 30 de mil.€,cu peste 50 de amânări ale pronunțării sentinței, lungind dosarul aproape 10 ani, până fapta s-a prescris.

postat de din cauza voastra a ajuns tara pe mana hotilor si coruptilor Marți, 11 Noiembrie 2025 23:17 89.136.184.*** Link la comentariu

Era bine pe vremea lui nastase cand nu va deranja nimeni si puteati lua banii fara sa va urmareasca dna? Asa-i? Verificati averea liei savonea cinstita scapatoare de corupti si va veti convinge

postat de justice Marți, 11 Noiembrie 2025 23:20 89.136.184.*** Link la comentariu

De ce nu anchetati anularea alegerilor ilegal si fara dovezi?! iccj va e frica sau sunteti complici?

postat de De cei albiti de curand de destoinica savonea Miercuri, 12 Noiembrie 2025 06:36 82.76.59.*** Link la comentariu

Societate civila, NU AVEM. uitativa la sarbi, si comparati, cat despre magistratii, cu salariile nesimtite si pensii nemeritate, sunt principalii vinovati, ca tara a fost si este condusa de cei albiti

postat de Bă da nici avocatul nostru ,de care mă dezic de când ma stiu?Ca numa a poporului nu e? Miercuri, 12 Noiembrie 2025 07:01 128.127.118.*** Link la comentariu

Bă nene?Din sistemul ăsta co-rupt in c.r si in gură,Nu sa sesizat nimeni că am fost mințiți mereu ,Si nu sau ținut de cuvânt ?Politicienii?Bă mereu am fost mințiți si noi i-am ales.Ne-au anulat si vot

postat de CetateanX Miercuri, 12 Noiembrie 2025 10:11 5.13.153.*** Link la comentariu

CSM -ule, alo? Voi v-ati facut salarii mari, si tot voi vi le-ati votat. Cum asa? Poporul asta nu intelege! Poate le lamuriti voi problema!

postat de george Joi, 13 Noiembrie 2025 06:35 82.76.110.*** Link la comentariu

Cred ca ar fi cazul sa lasati locurile libere pentru altii care nu sunt inca "loviti" de infatuarea voastra nejustificata. Nu va puteti compara cu multe bresle, cu adevarat creatoare din multe domenii

postat de Marius Vineri, 14 Noiembrie 2025 06:45 5.2.208.*** Link la comentariu

Aveti salarii si pensii nepermis de mari! Cunoasteti si voi asta! Trebuie umblat in ele, in sensul reducerii lor! Nu e corect ca beneficiarii sa-si stabileasca singuri veniturile! Este nepermis!

postat de Alina Vineri, 14 Noiembrie 2025 06:46 5.2.208.*** Link la comentariu

Cine a mai vazut ca eu sa fiu de acord sa imi scada salariul sau pensia!? Nu este asta o anomalie!? Pe parcursul guvernarii PSD, s-a ajuns aici si acum nu se reuseste reechilibrarea legislativa....

postat de Un fost militian Sâmbătă, 15 Noiembrie 2025 08:41 82.76.59.*** Link la comentariu

Cand doi hoti din banul public, dovediti cu probe INDUBITABILE, sant pusi in libertate de savonea, care a gasit bresele din lege pentru ai scapa , pe acestia, si nu numai, ce incredere sa mai ai in ju

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.