Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Poza zilei. Lecția de eficiență a crizantemelor

În Piațeta Florilor de Tei, timpul pare a sta-n loc. Se așteaptă un „Înaripat”, un monument realizat de George Sorin Purcaru, promis de Primărie cu surle și trâmbițe, după cum anunța „Viața liberă” în martie. De patru primăveri, gălățenii privesc la locul unde ar trebui să fie aripile, dar nu văd decât o groapă de pământ, un monument al promisiunilor neîmplinite.  

Și, ce să vezi, în jurul acestei gropi, se desfășoară an de an un spectacol uluitor: crizantemele! Fără fanfară, fără contracte pe bani grei, fără licitații contestate, ele înfloresc cu o precizie elvețiană. Își fac datoria cu un strop de apă și mult soare, deși sunt sufocate de buruieni cât casa și acoperite de o copertină portocalie, parcă menită să ascundă rușinea edilitară.  

Dacă Primăria ar funcționa cu atâta eficiență și cu un buget atât de mic (doar apă și soare), oare am avea orașul SF promis în campanii? Ar fi o minune mai mare decât statuia în sine! Până atunci, însă, rămânem cu groapa, copertina și crizantemele care aplaudă tăcute, fiind singurul lucru care funcționează la timp în Piațeta Florilor de Tei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Galatean Vineri, 14 Noiembrie 2025 16:28 89.137.229.*** Link la comentariu

Acest individ carebse aflați la.primarie nu este interesat de oras.

postat de Quaestio Vineri, 14 Noiembrie 2025 18:55 86.124.201.*** Link la comentariu

Da . Natura are o Caracteristica cu Adevarat Formidabila . Aceea de a inflori si a-si raspandi fructul indiferenta la conditiile din jur/de jos . Ochii unui Tigru descriu Perfect aceasta Vointa .

postat de biz biz Sâmbătă, 15 Noiembrie 2025 03:28 86.124.201.*** Link la comentariu

Cand il vezi la Tv pompos si nervos dand lectii de civism cum ca ca el nimeni altul nu e, iar in curtea lui geme de gropi si buruieni , hartii si promisiuni desarte , ce sa mai crezi?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.