Învățământul românesc, sub lupa ministrului Daniel David
Ministrul Educației, Daniel David, a confirmat observațiile președintelui Nicușor Dan privind starea sistemului de învățământ, considerând că acesta este „slab, spre foarte slab”.
Datele recente arată că aproape jumătate dintre elevii de 15 ani sunt în zona analfabetismului funcțional, iar rata abandonului școlar, mai ales în mediul rural, agravează problema, potrivit Mediafax.
Daniel David a atras atenția și asupra responsabilității profesorilor: „Dacă ai un copil timp de patru ani în clasă și nu reușești să-l aduci în zona în care trece de analfabetism funcțional este o responsabilitate și a profesorului.
”În ciuda problemelor, ministrul a menționat că soluțiile există și au fost deja prezentate public, în raportul QX, începând cu învățământul liceal.
Referitor la ritmul reformelor, David avertizează că rezultatele nu vor apărea imediat: „Câștigurile se vor vedea într-un ciclu de studiu. Mă aștept să le văd peste patru-cinci ani.”
El a subliniat că resursele existente trebuie folosite pentru a generaliza bunele practici și excelența din anumite zone în întreg sistemul, pentru a proteja întreaga societate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.